Nu are iubit

Deşi arată senzaţional, Roxana nu are un iubit. “De doi ani încoace îmi încep dimineţile alături de doi bărbaţi minunaţi (n.r. – Răzvan şi Dani), care fac cât toţi iubiţii la un loc. Pentru mine, bărbatul perfect e, mai degrabă, extraterestru, căci terestru nu am găsit nimic pe placul meu. Asta pentru că sunt foarte pretenţioasă.
Când văd un bărbat, prima dată mă uit la ochi, ca să-i citesc privirile. Îmi doresc ca viitorul meu partener să facă un sport de contact (nu vă gândiţi la altceva) din gama kickbox. Nu aş suporta să se trezească târziu, pentru că eu, de doi ani şi jumătate, sunt în picioare la 4.30 în fiecare dimineaţă”.

Şi Betty, din trupa Like Chocolate, îi învaţă pe micuţi să facă mişcare

Roxana Vancea e cea mai sexy profă de sport! FOTOCântăreaţa Betty, una dintre componentele formaţiei Like Chocolate, predă şi ea la o şcoală generală.
Pasionată de sport, tânăra a ieşit în 2010 campioană a României la cros, un an mai târziu a luat medalia de argint la cros pe echipe, iar anul acesta a urcat pe locul al III-lea la proba de ştafetă din cadrul Campionatelor Naţionale de Tineret.
“Sunt studentă în anul IV la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, iar în cadrul facultăţii urmez şi modulul pedagocic, aşa că, momentan, fac practică la Şcoala Gimnazială nr. 59 Dimitrie Sturza. Până acum am predat elevilor din clasele I-IV şi, mărturisesc, a fost o adevărată provocare pentru mine”, a spus Betty, jumătatea trupei care s-a remarcat datorită piesei “Mr Celentano”.
Betty e şi cântăreaţă, şi atletă, şi profă de sport

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI