Ţinteşte o semifinală de Mare Şlem
Sub titlul “Halep, pericolul tânăr”, cotidianul LEquipe a elogiat, în versiunea sa online, performanţa româncei. Francezii scriu că nemţoaica Angelique Kerber a întâlnit “un mic demon” şi că Halep “s-a dovedit foarte tare în cursul unei partide de foarte bun nivel, ornată cu numeroase lovituri câştigătoare”. Publicaţia inserează câteva declaraţii ale româncei, care anunţă că următorul ei obiectiv este să joace semifinalele la un turneu de Mare Şlem. Halep a ajuns anul acesta până în sferturile de finală la Australian Open.
A urcat 40 de locuri într-un singur an
Simona Halep este de neoprit. Tenismena noastră a reuşit într-un singur an să spulbere toate barierele şi să ajungă en-fanfare pe locul 9 mondial, după ce, în februarie 2013, era a 49-a în topul WTA. În această ultimă perioadă, în care a urcat nu mai puţin de 40 de poziţii WTA, Simona a reuşit să câştige turneele de la Nürnberg (Germania), ‘s-Hertogenbosch (Olanda), Budapesta (Ungaria), New Haven (SUA), Moscova (Rusia), Sofia (Bulgaria) şi acum pe cel de la Doha. Urcarea ei spectaculoasă a început în mai anul trecut.
A depăşit-o pe Irina Spîrlea la câştiguri financiare
Câştigătoare a turneului din Qatar, Simona Halep a obţinut şi cecul în valoare de 441.000 de dolari. Astfel, ea a devenit jucătoarea română de tenis cu cele mai mari câştiguri obţinute din istorie: 2,74 de milioane de dolari. Halep le-a depăşit pe Irina Spîrlea (2,654), Sorana Cîrstea (2,623) şi Monica Niculescu (2,483). De asemenea, actualul număr 9 mondial a doborât şi recordul în ceea ce priveşte banii câştigaţi de un român la un singur turneu de tenis din circuit (precedentul era deţinut de Andrei Pavel, care a obţinut 400.000 de dolari la Montreal, în 2001).
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!