Au şi case de vacanţă
Spre exemplu, directorul general al companiei, Narcis Neaga, cu un salariu de 4.274 de euro pe lună, are un teren în Tuzla, un apartament în Sibiu, unul în Bucureşti şi două case de vacanţă în Avrig, împreună cu soţia sa. Directorul de la Direcţia Întreţinere DN şi Autostrăzi, Florea Dascălu, cu un salariu de 2.900 de euro pe lună, a reuşit să adune 7 terenuri în Dâmboviţa şi Giurgiu, două apartamente şi două case, alături de soţie, dar şi conturi în bănci însumând 108.500 de lei. Şi directorul gen. adj al Direcţiei de Monitorizare şi Întreţinere a Infrastructurii Rutiere, Andrei Cristian, cu un salariu de 3.500 de euro pe lună, are depozite bancare de 165.232 de lei şi 18.000 de euro, dar şi două terenuri şi o casă în Mihăileşti – Giurgiu şi trei terenuri în Argeş. El are şi în Bucureşti un apartament şi o garsonieră cumpărate împreună cu soţia sa. Şi în ţară, directorii de la Drumuri o duc bine. Spre exemplu, Adrian Lumezeanu, directorul de la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova, are, din salariul de 2.200 de euro, trei terenuri în suprafaţă totală de 10.126 mp, plus un apartament şi o casă. În cadrul aceleiaşi direcţii lucrează şi soţia sa.
La Timişoara, şeful Direcţiei Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion, din salariul de 1.300 de euro pe lună, are trei terenuri în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în suprafaţă totală de 1.764 mp, dar şi un cont în bancă de 15.500 de euro, în timp ce Eugen Cecan, şeful de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, a agonisit, din salariul de 1.400 de euro, două terenuri, unul în Cluj Napoca, altul în Bălceşti – Beliş, o casă de 352 mp în Cluj Napoca şi o casă de vacanţă în Bălceşti – Beliş. Menţionăm că din 1972 până acum, România a construit 700 de kilometri de autostradă.
România plăteşte 151 de milioane de euro pentru a construi «nimic»!
“Master Planul General de Transport”, elaborat de Ministerul Transporturilor, a fost aprobat recent de Comisia Europeană. Pentru sectorul naval, acest document are o rubrică… comică, sau mai degrabă tragicomică. Este vorba despre proiectul de modernizare a ecluzelor, unde pe coloana “Cantitate” este trasă o linie, care înseamnă “nimic”. Pe coloana următoare însă, la rubrica bani, este trecută suma: 151,49 milioane de euro! Adică 151,49 milioane de euro (de ce “virgulă 49” şi nu “virgulă 50”, sau 70, este greu de înţeles) pentru “nimic”! l Sorin Golea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro