Sapaturile pentru reabilitarea Centrului Istoric au scos la iveala ramasite ale Bucurestilor din Evul Mediu. Zidurile groase ale unor pivnite din secolul al XVIII-lea, un caldaram din piatra de rau si drumul construit din barne au oprit cateva zile lucrarile. Ieri muncitorii s-au reapucat de treaba, ca sa nu se piarda creditarea BERD.


De cum au inceput sa excaveze pe strada Smardan, muncitorii au dat peste un caldaram din piatra de rau din secolul al XIX-lea, sub care au gasit, la 70 de centimetri adancime, doua pivnite din secolul al XVIII-lea, iar la aproape doi metri sub pamant, un drum construit in Evul Mediu,  din barne de lemn. Muncitorii care au facut descoperirea spun ca in zona s-au mai gasit si alte obiecte vechi, de care nici un oficial nu a pomenit nimic. „Tot aici am mai descoperit niste cioburi de farfurii vechi si niste oase de animale”, ne-a spus Mihai George (28 de ani), unul dintre oamenii care au descoperit ruinele. Pentru ca autoritatile nu-si pot permite sa intarzie lucrarile de reabilitare a Centrului Istoric, vestigiile vor fi acoperite cu nisip, iar deasupra lor se va asterne o strada Smardan proaspat asfaltata. „Nu voi renunta la termenul contractual pentru ca putem pierde finantarea oferita de BERD”.

„Pana pe 20 septembrie, lucrarile din zona-pilot vor fi finalizate. Daca vom gasi ceva important in timpul lucrarilor, il vom pune in valoare”, a spus Adriean Videanu.


Urmele vechii civilizatii au fost acoperite cu nisip pentru ca lucrarile de reabilitare a Centrului Istoric al Capitalei sa poata continua cu ajutorul finantarii oferite de BERD

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Unica.ro
Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Libertateapentrufemei.ro
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
Adevarul.ro
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Tremur de când am auzit". Cum a fost ademenit de colegi un elev de 16 ani, în fața școlii din Colentina, înainte să fie pus la pământ, lovit și înjunghiat
Observatornews.ro
"Tremur de când am auzit". Cum a fost ademenit de colegi un elev de 16 ani, în fața școlii din Colentina, înainte să fie pus la pământ, lovit și înjunghiat
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI