Odată cu turiştii cu dare de mână şi chef de distracţie asezonată cu “prafuri”, personaje care se bulucesc pe plajele şi în cluburile de fiţe de pe Litoral, şi traficanţii au luat, din raţiuni economice, drumul Mării Negre.
Ca afacerile să le meargă fără prea multe riscuri, indivizii şi-au pus în bagaje şi o schemă de lucru care, la Bucureşti, în Centrul Vechi, a dat roade şi i-a ţinut, cel puţin pe unii dintre ei, departe de probleme. Drogurile sunt plasate fără intermediar, în ghivecele cu flori din apropierea cluburilor unde clientela lor se distrează până-n zori.
“Traficantul pune drogul în ghiveci, în pământ sau printre frunze, după care se aşază într-un loc de unde să poată supraveghea totul. Clientul, care este de «casă», ştie despre ce e vorba, se duce la floare, lasă banii acolo şi ridică marfa. Aşa, dealerul nu stă cu drogul la el până vine toxicomanul. Riscurile lui sunt foarte mici. E o metodă care s-a dezvoltat mai ales în reţelele cu circuit închis”, ne-a explicat un ofiţer antidrog.
Mesajele de dinainte de tranzacţie pot fi transmise şi cu ajutorul pachetelor de ţigări pe care ospătarii – complici ai traficanţilor – le rup într-un anume fel chiar în faţa consumatorilor. Asta înseamnă că drogul e în ghiveci, că drumul e liber şi că toxicomanul îl poate lua de acolo.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro