După aproximativ un an de zile de proteste ale personalului medical, anunțul majorării salariilor cu 25% a atras şi critici potrivit cărora creşterea ar favoriza tot pe acei medici care au venituri considerabil mai mari faţă de majoritatea lor.
„În prezent, un medic rezident are un salariu de bază în valoare de 1.400 de lei şi bursa pe care am obţinut-o anul trecut de 250 de euro. Un medic specialist are un venit lunar de aproximativ 2.300 de lei, iar un medic primar obţine în jur de 3.000 de lei.
Acestea sunt în general veniturile de bază, ele variind cu 200-300 de lei în funcţie de specialitate. Majorarea salarială se va adăuga acestor valori”, a arătat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi.
„Salariile medicilor nu au mai fost majorate din timpul guvernării Tăriceanu. Este o măsură care trebuia luată neapărat având în vedere nivelul la care se situează salariile. În urma majorării, veniturile nu vor creşte spectaculos, dar vor creşte uşor.
Dacă se va mai acorda şi cea de-a doua tranşă, atunci salariile vor fi decente, dar tot mai mici de patru-cinci ori faţă de cele din Uniunea Europeană”, a mai subliniat prof. dr. Vasile Astărăstoae, potrivit romaniatv.net.