Românii au înţeles de multă vreme că salinele nu sunt doar locuri turistice unde să intri şi să admiri munţi de sare, ci sunt adevărate oaze de tratament. În ţara noastră, astfel de locuri se pot număra pe degete, însă imaginaţia românului a lucrat la această “deficienţă” şi a inventat salinele artificiale.
Doi profesori de canto din Bucureşti au adaptat ideea şi au transformat o cameră din cadrul Palatului Copiilor într-o astfel de salină, plină cu sare adusă tocmai din Slănic Prahova.
“Ideea ne-a venit după ce mulţi dintre copiii alături de care lucram aveau probleme de respiraţie, iar ulterior clienţi ne-au devenit şi persoane adulte cu probleme mult mai grave, care s-au ameliorat pe parcurs”, susţine Irina, profesoara care se îngrijeşte acum de salină. Printre pacienţi sunt şi foarte mulţi copii care ajung cu trimitere de la medicul ORL.
“Nepoţica mea de 6 ani sforăia foarte rău din cauza polipilor, iar acum, când doarme nu se mai aude nimic. Eu sufăr de bronşită, iar după ce ies de la cura de sare simt că pot respira mult mai bine şi fac şi expectoraţie care îmi curăţă căile respiratorii”, a spus Floarea Ionescu, o pacientă de 69 de ani.
Reducere pentru pensionari şi copii
Mulţi dintre cei care vin aici sunt bucureşteni cu alergii rare. “Eu am alergie la ambrozie, o plantă care mă face să respir foarte greu şi-mi curge nasul. Este a cincea şedinţă la care am venit acum”, ne-a spus Andrei, un băieţel de 12 ani.
Accesul în salina artificială se face în baza unui abonament cu mai multe şedinţe, iar preţul acestuia este redus pentru copii şi pentru pensionari.
Locuitorii sectorului 6 au, de asemenea, acces la patru saline artificiale gratuite, cu alte dotări însă, iar programările se fac contactând Direcţia de Protecţie Socială Sector 6.
Fotografii: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro