Sanda Ladoși, o prezență din ce în ce mai rară pe micile ecrane, a fost invitată la emisiunea ”Agentul VIP”, de la Antena Stars, unde a făcut dezvăluiri despre viața sa personală.
Cântăreața a mărturisit că este foarte dedicată celor doi cpopii pe care îi are cu soțul ei, Ștefan Tache, cel care, nu de mult, a fost arestat sub acuzația de spălare de bani și evaziune fiscală.
Vedeta a afirmat că și-a dorit un al treilea copil, însă soțul ei a descurajat-o.
”Mi-am dorit de la 20 de ani să am copil. Copiii au venit târziu, mult mai târziu. M-am luptat să îi am. N-am pierdut nimic din creșterea lor”, a declarat Sanda Ladoși.
”Am vorbit cu soțul meu, care mi-a spus că nu este problemă cu făcutul (n.r. de copii), ci cu cine ni-i crește. M-am gândit și la al treilea copil, dar soțul meu mi-a tăiat elanul”, a mai spus vedeta.
Ea a vorbit și despre perioada când soțul ei a avut probleme cu legea și a trecbuit să se ocupe singură de familie.
”Nu mi-a fost uşor, dar am învăţat din experienţele familiei mele. Și părinţii mei mei au divorţat, dar mama a fost o femeie puternică şi a reuşit să meargă mai departe… Dacă lui i s-a făcut sau nu o nedreptate, probabil că timpul va demonstra acest lucru”, a încheiat artista.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Adevarul.ro
Scandal în direct la TV: „Băi, cal troian rusesc! La Moscova cu tine!” Mihai Neamțu a părăsit emisiunea
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Cum ar putea România să devină cel mai mare producător de gaze din UE
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber