În jurul prânzului, miercuri, Mircea Sandu i-a scos la masă pe invitaţii săi, oficiali din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, tot felul de ştabi de rang înalt ai UEFA, dar şi reprezentanţi ai celor două grupări spaniole, toţi venind însoţiţi. I-a urcat într-un microbuz şi, cu escorta Jandarmeriei, s-au deplasat spre un restaurant luxos din zona Aviatorilor.

Vin, whisky, coniac

Meniul a fost alcătuit din mâncăruri fine şi stropite din belşug cu vinuri franţuzeşti, whisky şi coniac. Cu burţile pline, mai mulţi invitaţi au savurat trabucuri la ieşirea din local. Oficialii de rang înalt ai UEFA au primit pungi cu suveniruri, dar şi imense umbrele în culorile tricolorului Românie. În restul zilei, Sandu şi prietenii au preferat să stea liniştiţi la hotel, după care s-au îndreptat la bordul aceluiaşi microbuz spre Arena Naţională.

Ce oficiali au fost la chef

Michel Platini (francez) – preşedinte UEFA;

Gianni Infantino (elveţian) – secretar general UEFA;

Angel Maria Villar (spaniol) – şeful Comisiei de Arbitraj a UEFA, al 3-lea vicepreşedinte UEFA;

Marios Lefkaritis (cipriot) – şeful Comisiei de Finante a UEFA, al 4-lea vicepreşedinte UEFA;

Giancarlo Abete (italian) – şeful Comisiei de Competiţii a UEFA, al 5-lea vicepreşedinte UEFA

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Borislav Mihailov (bulgar) – şeful Comisiei UEFA pentru futsal şi fotbal pe plajă;

Frantisek Laurinec (slovac) – şeful Comisiei pentru stadioane şi securitate a UEFA;

Seneş Erzik (turc) – şeful Comisiei UEFA a Federaţiilor Europene;

Avraham Luzon (israelian) – şeful Comisiei UEFA de Licenţiere a cluburilor;

Michael van Praag (olandez) – şeful Comisiei UEFA de competiţii intercluburi;

Mircea Sandu – membru al Comitetului Executiv UEFA, şef FRF;

Adalbert Kassai – secretar general FRF.

fotografii: Vlad Chirea

 
 

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Adevarul.ro
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Observatornews.ro
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI