90% are şanse de vindecare

Aşa că părinţii lui Cătălin s-au făcut luntre şi punte, reuşind să adune primii 50.000 de euro, necesari pentru prima treime a tratamentului, ce s-a făcut, începând din luna mai, cu cortizon şi prednison. Dar, în funcţie de reacţia organismului micuţului, partea aceasta se va termina într-o lună, maximum două.
Şi, odată cu ea, şi banii alocaţi ei. După care urmează, în mod normal, a doua parte a tratamentului, apoi a treia. Iar pentru fiecare e nevoie de câte 50.000 de euro. Şansele de vindecare sunt , d a c ă schema de tratament va fi respectată întocmai, de 90%. Dar şansele acelea nu includ marea problemă a banilor.
Sigur, nimeni nu speră într-o minune mare, ca într- un basm în care cineva să spună pur şi simplu: “Iată banii necesari! Salvaţi- vă copilul!”. Dar părinţii lui Cătălin speră totuşi în minuni mai micuţe, dar mai multe, care la final să le permită achitarea costului întregului tratament. La urma urme i , “basmul” din sufletul fiecărui om bun este, adesea, forţa cea mai mare într-o lume ce pare subjugată doar coşmarurilor..

Cum ne poţi contacta

Sună la telefonul 021.203.08.49 sau trimite un e-mail la adresa: ajutacopiii@ libertatea.ro.

Ce alcoolemie aveau tinerii ucişi de Vlad Pascu. Avocatul şoferului drogat spune că victimele erau băute, dar Sebi Olariu nu consumase deloc alcool în acea seară
Recomandări

Cum poţi ajuta

Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 8828, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote.
Donează în conturile Fundaţiei Ringier
RO 29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO deschise la Raiffeisen Bank

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro

Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
FANATIK.RO

Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO

Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”

Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI