Agresorul «a fost turnat» de amice

“I-am dat una lu americanu…Hai să plecăm!”, le-ar fi zis Tănăsoaia amicilor care îl însoţeau în club, după care au plecat toţi în direcţii necunoscute, fără să le pese de sportivul care avea să moară din cauza leziunilor suferite.
Cu ajutorul unor fete din anturajul său, martore la tragedie, tinere care l-au indicat pe Ionuţ George Tănăsoaia ca fiind cel care l-a altoit pe Hardy Chauncey, poliţiştii l-au plasat pe giurgiuvean în postura de principal suspect al omorului. Târziu în noapte, acesta s-a predat la sediul Poliţiei Municipale. “Am fost tot timpul acasă. Mi-am dat seama că e grav şi am venit să clarific situaţia”, le-a spus Tănăsoaia oamenilor legii atunci când s-a predat. El a fost ieri arestat pentru 29 de zile.

Filmul evenimentului

Filmul evenimentului
Patronii Clubului Emotione au publicat pe pagina de Facebook a locaţiei imagini cu tinerii giurgiuveni distrându-se la petrecerea de sâmbătă noapte. Câteva dintre fotografii surprind momentul în care Hardy intră în contact cu o tânără căreia încearcă să-i aşeze şapca sa pe cap.

Ce spun legiştii: căzătura i-a fost fatală

Legiştii au făcut ieri necropsia baschetbalistului Hardy Chauncey. Specialiştii spun că sportivul nu a murit din cauza loviturii de pumn, ci a rănii provocate de căzătura. Decesul americanului a survenit în urma unui traumatism craniocerebral, soldat cu hemoragie puternică şi cu fractură de craniu.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Medicii din Giurgiu au crezut că e beat

Hardy Chauncey a zăcut inconştient minute bune pe podeaua discotecii şi nici unul dintre petrecăreţi nu a alertat imediat Poliţia sau Salvarea. Într-un târziu, cineva a sunat la 112 şi americanul a fost dus de un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Giurgiu, dar cu precizarea că ar fi fost beat. Surse apropiate anchetei susţin că, tocmai de aceea, medicii l-au ţinut la camera de gardă pentru a se trezi, chipurile, din beţie. Abia când au realizat că, de fapt, cauza comei era cu totul alta, doctorii giurgiuveni l-au trimis pe sportiv la Bucureşti.

Va fi incinerat în România?

Hardy provine dintr-o familie extrem de săracă şi este posibil ca rudele să nu îşi poată permite să repatrieze cadavrul. În aceste condiţii, potrivit postului TV Antena 3, există varianta ca sportivul să fie incinerat în România. Din cauza situaţei materiale, baschetbalistul a venit în România, tocmai pentru a scăpa de grija zilei de mâine şi de violenţele de stradă din Statele Unite. Având un salariu de 800 de euro pe lună, acesta trimitea regulat acasă aproape toţi banii câştigaţi, pentru a-i ajuta pe cei 11 fraţi rămaşi în grija părinţilor.

Daily Mail: «Bătut cu sălbăticie»

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Presa internaţională a relatat pe larg despre incidentul soldat cu moartea baschetbalistului american Hardy Chauncey. “Un jucător american de baschet a murit după o bătaie într-un bar din România”, a titrat agenţia AFP, care a menţionat: “Americanul a suferit lovituri severe la cap şi a fost în comă în momentul în care a ajuns la spital”. Şi Daily Mail a relatat că “un sportiv american a murit după ce a fost bătut cu sălbăticie într-un bar din România”.

Nevasta criminalului: «Soţul meu e nevinovat!»

Ionuţ Tănăsoaia (stânga), la ieşirea de la Parchetul Giurgiu, acolo unde i s-au prezentat acuzaţiile
“Soţul meu e nevinovat! Nu e criminal şi nici nu face parte din vreun clan!”, ne-a declarat soţia lui Ionuţ George Tănăsoaia, bărbatul acuzat că dintr-o lovitură l-a omorât pe baschetbalistul american.
Soţia lui Ionuţ Tănăsoaia ne-a povestit că sâmbătă noapte trebuia să meargă şi ea în club alături de câţiva prieteni ai acestuia, însă, pentru că e gravidă în trei luni şi jumătate, i-a fost rău şi nu s-a mai dus. “Ionuţ mi-a povestit că, la un moment dat, un prieten de-al lui a văzut pe capul uneia dintre tinerele care-l însoţeau pe sportiv o şapcă şi i-a plăcut. S-a dus şi i-a luat şapca acesteia de pe cap şi şi-a pus-o el. Americanul s-a enervat şi s-a dus la băiatul care-şi pusese şapca pe cap, îmbrâncindu-l. Soţul meu a încercat să liniştească spiritele, însă baschetbalistul i-a pus mâna în gât, iar Ionuţ, ca să se apere, l-a împins. Sportivul s-a împiedicat de nişte scări şi a căzut cu capul de ciment”.

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

«S-a predat după-amiază»

Soţia lui Tănăsoaia a mai spus că Ionuţ a plecat de la club după ce pe american l-a luat salvarea. A ajuns acasă şi a dormit până dimineaţa fără să-şi închipuie că acesta a murit. “Pe la ora unu ziua, au venit la mine poliţiştii. L-am sunat pe soţul meu care plecase la ora nouă la afacerile lui. La ora două ziua, acesta s-a şi predat”, ne-a mai spus femeia. Tot ea a susţinut că bărbatul său e cetăţean de onoare al oraşului Giurgiu, lucru infirmat însă de primarul localităţii, Lucian Iliescu.

Petre, tatăl regretatului Marian Cozma: «Sunt răscolit»

Petre Cozma a acceptat să discute cu Libertatea despre uciderea baschetbalistului american Hardy Chauncey, chiar dacă ştirea l-a răscolit şi i-a adus aminte cum fiul său, Marian, a fost atacat şi ucis de un grup de rromi într-un local din Veszprem (Ungaria).
Libertatea: Ce aţi simţit când aţi văzut ştirea despre Chauncey?
Petre Cozma: Încă sunt răscolit. Mă uitam cu soţia la televizor şi plângeam amândoi în hohote.
De ce sunt sportivii ţintele interlopilor din discoteci?
Băiatul ăsta era ca şi Marian. Bine făcut, realizat pe plan profesional şi căuta să se distreze. Celor care fac legea în cluburi nu le convine ca altcineva să atragă priviri pline de admiraţie.
Ce ştiaţi despre Hardy Chauncey?
Sincer, nu ştiam foarte multe, dar am vorbit cu antrenorul de la Dinamo şi mi-a zis că băiatul a fost cel mai bun de pe teren şi că a adus victoria echipei sale în prelungiri.
Trebuie evitate ieşirile în cluburi?
Nu poţi face aşa ceva. Omul era tânăr, tocmai adusese victoria echipei sale într-un meci foarte greu şi foarte important. A vrut şi el să se distreze.
Cum credeţi că vor reacţiona românii, comparativ cu modul în care au făcut-o maghiarii în cazul Cozma?
Să le iau pe rând. Autorităţile de acolo şi-au făcut treaba. Sper să se întâmple şi la noi la fel. Suporterii din Ungaria au fost magnifici, dar echipa aceea e de talie mondială, nu cred că se poate compara. Problema e alta. Ne va costa enorm la capitolul imagine acest incident.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Proiectul energetic uriaș făcut de danezi în România. Va fi funcțional începând cu 2025 și va crește producția națională de curent electric
FANATIK.RO
Proiectul energetic uriaș făcut de danezi în România. Va fi funcțional începând cu 2025 și va crește producția națională de curent electric
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Observatornews.ro
"Atât e! O clipire din ochi!" O tânără şi-a condus bunica spre moarte, pe un drum din Mureş. A intrat cu maşina în copac în timp ce aşeza centura bătrânei
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI