Se încălzesc la un reşou

Începe să valseze din nou. La ora de dans, doamna a lăudat-o iar. I-a spus că, dacă va continua aşa, poate ajunge o mare balerină.
Izabela face parte din trupa de dans APRIL şi a câştigat o mulţime de concursuri, în ciuda sărăciei în care trăieşte.
Familia Niţă locuieşte într-o clădire dezafectată din Capitală, înconjurată de gunoaie. Sunt zile când copilaşii nu pun în gură nici măcar un dumicat de pâine. Mica balerină se mai uită din când în când la bancnotă.
“Mi-aş putea cumpăra o pereche de pantofiori de dans. Ce frumos ar fi”, suspină Izabela. Zilele trecute, când dansa printre gunoaiele de pe maidanul unde locuieşte, unul dintre cipicii de dans s-a rupt. A plâns zadarnic, pantofiorul nu a mai putut fi reparat.
Acum, e nerăbdătoare să le arate părinţilor ce a găsit. Se uită în sân şi încremeneşte. Bancnota a dispărut! Ar vrea să o caute, dar se lasă întunericul. Izabela plânge cu lacrimi amare. Îi este frig, îi este foame…
În faţa uşii, mama, Petruţa, o aşteaptă. Nu îi vine să intre. Ştie că înăuntru e mai frig decât afară. Singura lor sursă de căldură este un reşou. “Pe unde ai umblat? Hai, se răceşte mâncarea”!, o îndeamnă Petruţa, mama ei.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

Mănâncă doar piure de cartofi

Nu îi vine să creadă, în seara asta au hrană. Frăţiorii ei o aşteaptă fericiţi în jurul mesei. Nu îşi pot dezlipi ochişorii mici de la oala cu piure de cartofi. Chicotesc şi îşi dau coate. Lingurile pe care le ţin în mânuţe nu mai au răbdare.
“Dacă mâncarea nu s-ar termina niciodată, aş fi cel mai fericit. Oare cum o fi să nu-ţi fie niciodată foame?”, întreabă Gabriel, frăţiorul Izabelei. Ea termină de mâncat şi se pregăteşte de culcare. Se gândeşte la bancnota pe care a pierdut-o. Ar fi putut cumpăra micul dejun pentru familia ei. Aşa, mâine dimineaţă, or să plece la şcoală cu burtica goală.
Plânge. Lacrimile, palme ale destinului, îi poartă speranţele pe obrajii albi. Dorinţe de rouă coborâte dintr-un suflet captiv. Adoarme cu gândul la hârtia fermecată de 10 lei. În timp ce ea doarme, minunea pierdută e găsită de un domn care o ridică nonşalant şi intră într-un restaurant. Loveşte cu putere tejgheaua udă şi cere o sticlă cu bere.
Ospătarul ia banii şi îi dă rest unui bărbat care a mâncat acolo. Acesta ia bancnota şi o bagă în portofel. Ajuns acasă, le-o face cadou celor doi copii pe care îi are.
Alintaţi, cei mici încep să se bată pe hârtia de 10 lei, reuşesc să o rupă, apoi o aruncă pe geam. Luată de o pală de vânt, aceasta pluteşte uşor deasupra norilor, căutând parcă o fetiţă cu ochi albaştri care visează la o pereche de pantofiori de dans.

Cât de bogat este Horațiu Potra. Deține 75 de terenuri, zeci de case și spații comerciale și 15 kg lingouri de aur
Recomandări
Cât de bogat este Horațiu Potra. Deține 75 de terenuri, zeci de case și spații comerciale și 15 kg lingouri de aur

7 milioane pe lună pentru opt suflete

Sandu Niţă (32 de ani) este singurul care întreţine familia formată din opt suflete. Acesta lucrează la spaţii publice şi câştigă 7 milioane de lei pe lună.
“Mă doare sufletul când îi văd înfometaţi şi dezbrăcaţi. Copilaşii mei au şi uitat gustul ciocolatei. Izabela, însă, îmi rupe cel mai mult inima. Ştiu cât de mult îşi doreşte să devină o mare balerină, iar eu nu-mi permit nici să-i cumpăr o pereche de cipici, care costă 10 lei”, ne-a spus Sandu, capul familiei.
fotografii: Alex Dobre
Persoanele care doresc să o ajute pe micuţa balerină îi pot contacta familia la numărul de telefon 021.20.30.804

06-07-pantof.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI