Şi populaţia Europei Occidentale este din ce în ce mai săracă
Dacă în UE o persoană din patru este expusă riscului de sărăcie şi excludere socială, în trei state membre, mai mult de o treime din populaţie este expusă acestui risc: România (40,2%), Bulgaria (40,1%) şi Grecia (36%). La polul opus, spune studiul citat de INS, cel mai mic risc se înregistrează în Cehia (14,8%), Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) şi Danemarca (17,8%). La nivelul UE, procentajul populaţiei afectate de riscul de sărăcie şi excludere socială a crescut de la 23,8%, în 2008, până la 24,4%, în 2014.
Dacă ai maşină mai veche de 10 ani, iei ajutor social
În momentul întocmirii unui dosar social nu se consideră că sunt venituri: bugetul personal complementar pentru handicap; ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010; bursele de studiu şi bursele sociale; sprijinul financiar – bursa “bani de liceu”, prevăzut de HG nr. 1488/2004; veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.
Cei ce au asemenea surse de bani pot beneficia şi de ajutor social. Potrivit legii, persoanele care deţin a doua clădire, automobile cu vechime mai mică de 10 ani (!), tractoare sau utilaje ori alte bunuri de valoare nu vor beneficia de aceste măsuri de protecţie socială.
Locuinţa de domiciliu şi bunurile uzuale aflate în acestea nu constituie subiect de excludere. Adică eşti sărac şi dacă ai o locuinţă, mobilă, televizor, frigider, maşină de spălat etc., inclusiv o maşină mai veche de 10 ani. Ajutoarele sociale se acordă în baza unei cereri formulate de titularul dreptului.
Alocaţiile copiilor nu se consideră venituri
Dăm şi un exemplu de familie săracă, conform datelor Ministerului Muncii. Astfel, o familie formată din soţ, soţie şi 3 copii aflaţi în întreţinerea acestora, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până în 200 de lei, inclusiv, poate beneficia lunar de suma de 899 de lei, plus ajutorul de încălzire în sezonul rece, care variază în funcţie de combustibil, acordat în perioada noiembriemartie. Menţionăm aici că alocaţiile copiilor nu sunt considerate venit în asemenea cazuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro