Adrian Sârbu, fostul boss al PRO TV și patron al agenției de presă Mediafax, a încercat să dea vina pe angajați, referitor la infracțiunile de evaziune fiscală de care este acuzat. Informația se regăselte în Motivarea prin care judecătorii Curții de Apel București au decis arestarea sa. ”În ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi ştiut nimic în legătură cu procedeele evazioniste deja expuse, care au fost puse la punct exclusiv de angajaţii săi, fără ştirea sa, Curtea constată caracterul complet neplauzibil al acesteia”, se menționează în Încheierea instanței.
Judecătorii nu l-au crezut pe Adrian Sârbu, mai ales că ”inculpatul este principalul şi singurul beneficiar al faptelor cu privire la care există presupunerea rezonabilă că a fi fost săvârşite de angajaţii săi. Curtea nu poate observa vreun avantaj direct, obţinut de angajaţii cu funcţii de conducere din cadrul grupului Mediafax în urma comiterii acestor fapte. De asemenea, este de neconceput ca inculpatul, persoană cu o deosebită experienţă în domeniul comercial, să nu verifice timp de ani de zile activitatea unor societăţi în care investise sume imense de bani”.

Nu în ultimul rând judecătorii au constatat că Adrian Sârbu a dispus distrugerea unor probe: ”Curtea reţine totodată şi că, după cum s-a arătat deja la pct. I al prezentei încheieri, mai multe persoane audiate în cauză ….. – au arătat că după demararea controalelor la societăţile din grupul Mediafax, inculpatul Sârbu Adrian a solicitat angajaţilor săi să şteargă de pe calculatoare diverse documente care ar fi putut avea caracter incriminator, aspect care, la rândul său, constituie un argument pentru privarea de libertate a inculpatului”.
Adrian Sârbu se află, momentan, în spatele gratiilor. Decizia definitivă aparține, totuși, judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, care urmează să ia în discuție dosarul Mediafax.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI