Ar încălca un principiu al UE

Astfel, potrivit ziarului Sunday Mail, ar putea fi introduse vize pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, în timp ce alţii ar putea merge în Marea Britanie fără nici o oprelişte. În orice caz, aceasta ar putea fi o schimbare majoră în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie a persoanelor, care este una dintre cele patru “libertăţi fundamentale” cuprinse în Tratatul fondator al UE din 1957. Publicaţia britanică aminteşte că restricţiile impuse pe piaţa muncii României şi Bulgariei vor fi ridicate anul viitor, experţii prognozând un aflux de imigranţi veniţi în căutarea unui loc de muncă.

«Românii, o rasă de şacali»

Un grup de italieni cere, pe reţeaua de socializare Facebook, ca România – o ţară de “rromi şi infractori” – să fie dată afară din Uniunea Europeană! Ei susţin că au şi motive. Printre acestea se numără infracţionalitatea, pretenţiile financiare ridicate ale angajaţilor români, dar şi motive aberante, legate de faptul că românii trimit banii munciţi acasă sau că nu mai au frică de expulzare. “Dacă îmi pică în mâini un român bastard îl fac să plătească pentru toţi!”, scrie un italian înfierbântat. Un altul este şi mai supărat: “Românii sunt o rasă de şacali”.
Sătule de nelegiuirile pe care le comit cetăţenii români de origine rromă, Anglia, Franţa şi Italia intenţionează să schimbe legislaţia privind libera circulaţie a persoanelor în uniunea europeană
„Ne exprimăm speranţa că toate statele membre vor continua să respecte legislaţia comunitară. Vom menţine dialogul cu Comisia Europeană pentru a ne asigura că prevederile Tratatelor sunt aplicate şi cetăţenii români nu sunt supuşi nici unui gen de discriminare.”
Comunicat oficial al Ministerului Afacerilor Externe Român
În această situaţie, românii par din ce în ce mai nedoriţi în Europa, iar această situaţie te afectează direct. Spune-ne părerea ta AICI şi o vom face auzită!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI