Începând de luna viitoare, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în reţele fixe scad de la 0,67 eurocenţi/ minut la 0,14 eurocenţi/ minut, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile. “Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei şi reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului, tarif ce se reflectă până la urmă în factura consumatorului. Vom vedea însă cum vor proceda operatorii şi cum va fi oglindită această ieftinire semnificativă la clientul final”, ne-au explicat reprezentanţii ANCOM.
Tarife la fel, indiferent de oră
Noile tarife – pe care operatorii le plătesc între ei, astfel încât clienţii proprii să aibă acces la reţelele concurente – vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii din România: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile. La fel ca până acum, tarifele nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale).
Adio, roaming în Uniunea Europeană!
Comisia Europeană va elimina tarifele roaming din interiorul UE, până în 2016, pentru a crea o piaţă unică a apelurilor telefonice şi a navigării pe internet. Potrivit unui sondaj efectuat în rândul a 28.000 de cetăţeni UE, 94% dintre europenii care călătoresc în afara ţării lor de origine utilizează în mod limitat servicii precum Facebook, din cauza tarifelor ridicate practicate de societăţile de telefonie mobilă. Peste un sfert dintre cetăţenii UE îşi închid pur şi simplu telefonul când călătoresc, iar milioane de utilizatori preferă să trimită SMS-uri.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!