Totul a pornit de la faptul că, în ultima vreme, în presă au apărut tot soiul de materiale în care se preciza că Elena frecventează regulat salonul de înfrumuseţare din Bucureşti, deţinut de Mihaela Borcea.
Europarlamentarul a preferat să îi dea peste nas Mihaelei Borcea, nu în particular sau telefonic, ci să îi transmită un mesaj pe reţeaua de socializare Twitter. “Nu merg la salonul fostei soţii a lui Cristi Borcea. Stimată doamnă, dacă îmi mai folosiţi numele pentru a vă face reclamă salonului şi a prinde o primă pagină, vă trimit factura!”, a scris EBA pe contul ei de Twitter.
De partea cealaltă, cea incriminată a preferat tăcerea. Mihaela Borcea nu a dorit să facă nici un comentariu referitor la această situaţie.
Surprinsă la salon la ora închiderii
Presa a scris în repetate rânduri că EBA ar fi o clientă fidelă a salonului Mihaelei Borcea. La începutul acestui an, de exemplu, fiica preşedintelui a fost surprinsă intrând în salon după ora închiderii acestuia. Cea mai recentă vizită la acest salon ar fi avut loc în urmă cu aproape două luni. Ziariştii au susţinut că, de fapt, Elena Băsescu urma o serie de tratamente anticelulitice destul de costisitoare la salonul Mihaelei Borcea. Un simplu masaj anticelulitic aici costă 83 de lei, iar cel mai scump este un tratament shapetonic anticelulitic, pentru care se plăteşte nu mai puţin de 263 de lei.