Procurorii susţin că medicul Cristiana Stoian avea un dispreţ fără margini faţă de suferinzi, singurul interes al său fiind să se îmbogăţească profitând de disperarea pacienţilor.
Orice solicitare a medicilor din spitalele din Ialomiţa, pentru flacoane cu sânge, trebuia să primească avizul direct al Cristianei Stoian, şefa centrului de transfuzii din Slobozia, arată Realitatea TV.
Mai mult, dozele erau oferite contra cost, cu preţuri ce variau între 50 de lei şi 200 de lei. Şi mai şocant este că au fost cazuri când pacienţii nu au primit sânge, chiar dacă îl plătiseră, deoarece medicul curant nu era în relaţii bune cu Cristiana Stoian.
„La revedere, următorul!”, era reacţia cinică a şefei instituţiei respective, susţin procurorii.
O înregistrare din 30 octombrie 2013, când şefa Centrului de Transfuzii Slobozia a fost apelată de o asistentă din cadrul centrului pe care aceasta îl conducea, arată faptul că directoarea aproba dozele şi în funcţie de etnia pacientului.
T.C. (n.red. asistenta): Avem nevoie de o pungă de sânge pentru o fetiţă de 13 ani care a suferit o intervenţie chirurgicală. Au deschis-o şi are burta plină de sânge.
Cristiana Stoian: Eh, na. Şi? Nu, pentru că nu s-a stabilit nivelul hemoglobinei. Vorbeşte cu rudele fetiţei. Sunt de culoare?
T.C.: Da, sunt de etnie romă.
C.S.: Ah, sunt de culoare.. şi de culoare. (…) Nu-i trebuie sânge, lasă-l acolo… când i-o scadea sub 7 (n.red. nivelul hemoglobinei), atunci.
Sursa: Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Cazul transfuziilor contra cost a ajuns în atenţia procurorilor DNA, după ce şapte oameni grav bolnavi au murit pentru că nu li s-au făcut la timp transfuziile. Sângele donatorilor era vândut pe piaţa neagră de directorului Centrului pentru Transfuzii Slobozia şi de opt asistente medicale. Autorităţile au descins la începutul lui iulie, la Centrul de Transfuzii din Slobozia, unde se bănuieşte că sângele donatorilor era vândut, dar şi în locuinţele angajaţilor Centrului. Persoanele vizate de acțiunile polițiștilor sunt angajați ai Centrului de Transfuzii Slobozia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
FANATIK.RO
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI