↑Deputatul Robert Negoiţă, alături de trei tinere, în Parlamentul României. Printre fetele invitate de el să viziteze instituţia, s-a aflat şi Raluca Plaştin (dreapta) fosta lui iubită, implicată şi ea în ancheta procurorilor DIICOT | foto: Radu Nistor
←Simona Ioana Dăncuş, membră a Tineretului Social Democrat, le-a declarat procurorilor că a întreţinut relaţii sexuale cu deputaţii Robert Negoiţă şi Robert Bănicioiu→
Deşi secretul său a fost divulgat de procurorii DIICOT care anchetează un dosar de trafic de persoane, Robert Negoiţă susţine că era doar prieten cu fetele implicate în scandal.
Tinerele adunate din toată ţara, unele dintre ele chiar minore, îi erau aduse chiar în camera de hotel, sub paravanul unei agenţii de modelling.
500 € pentru sex cu minore
Mai mult, potrivit procurorilor, în timpul concursurilor de frumuseţe Miss Academy, se făcea o adevărată selecţie a fetelor care urmau să ajungă şi în patul politicianului sau prin cele ale prietenilor săi.
Două dintre tinerele mai ambiţioase au reuşit chiar să obţină şi sprijin pentru a intra în politică. Pe Raluca Plaştin, fosta Miss Academy 2008, care a fost şi iubita milionarului din Top 300 Capital, a dus-o şi în vizită în Parlament, unde a prezentat- o ca viitoarea lui consilieră.
O altă tânără implicată în reţeaua de prostituţie, Simona Ioana Dăncuş, a devenit, după ce şi-a oferit serviciile, membră TSD. În faţa procurorilor ea a declarat că a făcut sex, pe rând, cu deputatul PSD Nicu Bănicioiu, cu cântăreţul Adrian Enache şi cu Robert Negoiţă, însă numai de la cel din urmă a primit şi bani.
Milionarul e acuzat că a avut relaţii şi cu minore. Cu acestea, spun anchetatorii, era însă mult mai generos. Dacă în mod normal nu dădea mai mult de 200 de euro pentru o partidă de sex, o fată care avea 16 ani le-a declarat procurorilor că a primit 500 de euro.
Aşa negocia parlamentarul cu proxenetul Ion Valeriu Tămârjan
ROBERT: A! Ce voiam eu să-ţi zic. Mă gândeam că mă duc cu nişte prieteni, e o chestie mai aşa, mai delicată, mai… ştii?
ION VALERIU TĂMÂRJAN: Aha! Aha.
ROBERT: Şi mă gândeam! Eu ştiu. La ceva de genul, eu ştiu! Andreea de la Lehliu, Mihaela de la Feteşti.
ION VALERIU TĂMÂRJAN: Eu am vorbit cu ele în principiu, şi cu Andreea, şi cu Mihaela de la Feteşti, ăăă, ele sunt a XII-a acum şi intră chiar în perioada asta în examene, în bacalaureat. Decât să le prindem aşa, repede, un weekend. Nu prea le lasă părinţii să plece. Cam aşa sunt acum. Să plece. Că zic: pleci cu trei zile înainte de Bac? Pleci trei zile în Deltă, ce faci? Ai înnebunit? Înţelegi! Ceva de genul.
ROBERT: Plecăm de joi până vineri măcar!
ION VALERIU TĂMÂRJAN: O să vorbesc cu ele dacă e. Fără nici o problemă. Eu voiam să zic: tu o mai ştii pe fata aceea de la Feteşti? Roxana? Creaţă, aşa?
ROBERT: Aşa! Poate să meargă şi Roxana.
ION VALERIU TĂMÂRJAN: Da, deci. Am vorbit cu Roxana şi a zis că merge. Am vorbit cu Mirela de la Feteşti şi a zis că merge. Adică fete care sunt în clasa a XI-a şi care nu au probleme.
Uite ce zic colegii de partid
Mazăre: «Sunt ca Berlusconi, iubesc femeile»
Primarul Constanţei, Radu Mazăre (foto), a reacţionat şi el când şi-a regăsit numele printre interceptările din dosar. În discuţie, afaceristul Robert Negoiţă cerea să i se aducă o fată studentă la Marină, cu care s-ar fi iubit şi edilul de pe Litoral. “Am avut o cunoştinţă de la Marină, dar n-o chema Alexandra, ci Flori. Eu am tot stat, m-am scărpinat şi m-am gândit… bă, o fi vorba de mine sau de frate-miu?… Oricum, eu sunt ca Berlusconi, iubesc femeile. Nu le fac cadouri scumpe, dar niciodată n-am plătit cu bani o femeie”, a spus Mazăre.
Ponta: «Este o porcărie!»
Preşedintele PSD, Victor Ponta (foto), consideră că apariţia numelui vicepreşedintelui social- democrat Robert Negoiţă în cazul privind prostituatele de lux este o diversiune. “Toată povestea asta este o porcărie şi o diversiune”, a declarat liderul PSD.
Năstase: «Nu s-a dovedit»
Deputatul Adrian Năstase (foto) a ironizat dezvăluirile făcute de presă despre colegul său Robert Negoiţă: “Nu s-a dovedit că a făcut sex cu minore”. Năstase îi sugerează colegului de partid să se însoare cu una dintre presupusele amante.
Citeşte şi:
Robert Negoiţă dădea un telefon şi… veneau «fetiţele»
Năstase, despre Negoiţă şi scandalul sexual: „Poate se căsătoreşte cu una dintre ele”
Adrian Enache: „Natura a fost generoasă cu mine, nu am nevoie să plătesc pentru sex”