A fost una dintre emblemele Bucureştiului în perioada interbelică. Dat în folosinţă în urmă cu 102 ani, mai exact în 1909, Podul Grant a suferit de-a lungul vremii o serie de modificări considerabile. Din vechea construcţie a rămas în picioare un zid ce se încăpăţânează să reziste trecerii timpului.
Aşa cum reiese din cartea „Construcţii pentru transporturi în România 1881-1981” (autori D. Iordănescu şi C. Georgescu), în 1909, când a fost dat în folosinţă, podul avea structură metalică. Ulterior, în anii 1933, 1939 şi 1967, a suferit mai multe modificări pentru a se lărgi partea carosabilă.
Construcţia era atât de populară în Capitală încât, în 1959, i s-a compus o melodie, celebră până prin 1970, cântată de Gică Petrescu şi de formaţia Trio Grigoriu.
Odată cu trecerea timpului, bătrânul pod Grant a devenit nesatisfăcător pentru cerinţele traficului rutier din ce în ce mai intens. Astfel, în anul 1979, a început construirea noului pod Grant, lucrare care a fost dată integral în folosinţă în anul 1982.
Numele, dat de un englez
Numele podului provine de la un englez, Effingham Grant, sosit în Ţara Românească la începutul secolului al XIX-lea, ca secretar al Consulatului Britanic la Bucureşti. În 1850, el s-a căsătorit cu Zoe Racoviţă, nepoata Zincăi Golescu. Fiul acestuia, inginerul Robert E. Grant, s-a însurat, în 1885, cu Zoe, cea mai mare fiică a boierului Ion Bălăceanu. Urmaşii lor au parcelat şi au vândut terenuri de construcţie situate între şoseaua Crângaşi şi Manufactura Belvedere. Astfel, aici a luat naştere cartierul Grant. În 1909, podul preia numele cartierului pe care-l deservea. l