Sclavi în «patria căpşunarilor»

Pădurile dese, de pin, ce se lăţesc la margine de Huelva – la vreo 15 kilometri de aşezarea spaniolă din care Cristofor Columb a pornit în urmă cu secole în odiseea de descoperire a noi tărâmuri – ascund un spectacol trist, desprins parcă dintr- un crâmpei încremenit în faptul lumii.

Zeci de români, personaje terne, rătăcite pe cărările pribegiei, îşi hrănesc iluziile şi speranţele cu sacrificii enorme, muncind ca nişte robi la cules de căpşuni, sub “biciul” patronilor lor, nişte zbiri spanioli.

Dacă urmezi calea pe care, şerpuit, ţi-o arată drumeagul vălurit, păşeşti într-o altă lume. Într- un tărâm al sclaviei, unde căpşuna împârguită, ce-şi lasă fructul la îndemână, este mai valoroasă decât sufletul chinuit al unui om care a visat la paradisul spaniol… Dincolo de barajul veşnic verde al arborilor parcă fără vârstă, vieţuiesc zeci de români care, vânduţi sărăciei pe care au lăsat- o în România, s-au amestecat într-o realitate crudă.

«Patronul m-a ameninţat că mă împuşcă»

Li se spune, simplu, căpşunari. La capătul potecii ce taie satul Palos de la Frontera mi se dezvăluie silueta sumbră a taberei suferinţei. În boxele înşirate sub acelaşi acoperiş încins de soarele arzător, sufocate de acareturi şi haine ponosite puse claie peste grămadă, se înghesuie, seara, la culcare, chiar şi câte trei suflete.

Recomandări

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

Aici, în “patria căpşunarilor”, ei nu au nume. Sunt doar nişte unelte ale patronilor spanioli folosite până la epuizare.

“Suntem ca sclavii, fără nici un drept. Pe mine, patronul m-a ameninţat odată că mă împuşcă… Râdea, da ştiu io… La muncă, pune un om să ne pândească între răsaduri să nu culegem pe vine, să ne odihnim, ci aplecaţi, «rupţi » de la juma, cu capul în tufişuri şi fundul în sus. Se uită şi cum sortăm căpşunile, că trebuie pe categorii. Dacă nu pui a-ntâia la a-ntâia, după mărime şi cât de copt e fructul, e vai de tine. Te loveşte fără jenă şi îţi spune să pleci. În ziua aia nu iei nici un cent… Dacă nu faci ca el, te trimite acasă şi îţi mai ia şi 150-200 de euro, amendă. Aşa că ne supunem, ce să facem, avem nevoie de ăştia 36 de euro pe zi pe care îi muncim cam şapte ore… Sclavi pe câteva sute de euro, asta suntem… Dacă vor, pot să ne şi omoare, că nu se bagă nimeni…”, îmi spune speriat, aproape şoptit, un bărbat care mă roagă să nu-l fotografiez.

40.000 de muncitori în fiecare sezon

Sezonul de cules al căpşunilor începe în ianuarie şi se termină în iunie. În tot acest timp, mica aşezare Palos de la Frontera este invadată de 30.000, poate 40.000 de culegători români. În sezon bun, când temperaturile nu coboară sub zece grade şi nu plouă abundent, un “căpşunar” poate câştiga lunar 700-800 de euro.

Recomandări

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

Anul acesta însă, vremea nu a ţinut cu pribegii, care nu au prea ieşit la muncă printre răsaduri, ceea ce le-a limitat câştigurile la maximum 400 – 500 de euro pe lună.

«România i-a abandonat!»

După aproape două decenii în care nici o autoritate din România nu a catadicsit să vadă prin ce chinuri şi umilinţe trec românii din Palos de la Frontera, deputatul democrat – liberal William Brînză, proaspăt “uns” reprezentant al tuturor românilor din ţările Europei, a păşit în “patria căpşunarilor”:

“Sunt şocat. Auzisem că se munceşte din greu la căpşuni, dar realitatea întrece orice fel de imaginaţie. Zeci de români locuiesc în cămăruţe fără toalete, muncesc şapte ore pe zi în solarele în care nu e aer, frânţi de mijloc, cu capul între răsaduri. România i-a abandonat la mii de kilometri de casă!”, a declarat pentru Libertatea deputatul, reprezentat al românilor din diaspora.

Fotografii: Cristian Burcioiu

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News