Taxa ar urma să fie plătită către stat de companiile producătoare de pesticide, ceea ce va duce, mai mult ca sigur, la mărirea costurilor pentru fermieri. Şi nu doar ei vor cumpăra, la rândul lor, produse mai scumpe, ci birul de la Mediu va afecta inclusiv buzunarul românului de rând, care va da mai mulţi bani pe cereale şi pe legume.
Vestea nu le-a picat bine deloc fermierilor, care se plâng că aceste produse pentru protecţia plantelor sunt deja scumpe şi reprezintă, după sămânţă, o condiţie esenţială pentru a obţine o recoltă bună. În plus, în anii secetoşi, cum este şi 2015, dăunătorii sunt o foarte mare problemă, iar cheltuielile pentru combaterea lor sunt şi aşa foarte mari – până la 50% din costurile totale pe hectar.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Strategia simplă prin care putem ține cheltuielile sub control pentru a economisi mai mult
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei