Renunţă prin voinţa proprie

În acest caz, alături de voinţa proprie intră în calcul şi alţi factori: cantitatea de tutun, metoda folosită de când fumezi, nivelul ajutorului primit şi starea generală de sănătate. Aici te pot ajuta şi diverse broşuri cu sfaturi pe care trebuie să le urmezi. Această metodă dă rezultate la cei care fumează ocazional sau mai puţin de 10 ţigarete pe zi. Ai nevoie şi de susţinerea celor din jur. Există nenumărate asociaţii şi programe ce te pot ajuta. Poţi apela şi la un consilier individual în clinici de specialitate.

Apelează la medicamente

De obicei, aceste medicamente trebuie administrare corect şi au o eficienţă sporită când se asociază cu alte resurse, cum ar fi consilierea şi susţinerea. Nu le lua fără aviz medical! Terapii ajutătoare: guma de mestecat cu nicotină, inhalatorul de nicotină, pastila de nicotină, vaporizatorul de nicotină, plasturele cu nicotină. Prin aceste metode nicotina ajunge direct în sânge. Dintre toate metodele doar plasturele eliberează doza de nicotină în mod continuu şi controlat. Celelalte o eliberează instant.

Alte mijloace

Există şi alte modalităţi care te ajută să te laşi de fumat, cum ar fi acupunctura, tratamentul cu laser sau hipnoza. Sunt mulţi care recurg şi la ţigaretele electronice. Pentru unii sunt utile, dar nu funcţionează la toată lumea şi nici nu există studii suficiente care să confirme efectul lor benefic. Unele conţin şi nicotină, care ajunge direct în plămâni. Aşadar, nu prea reprezintă o soluţie bună ca să te laşi te fumat.
Ţigaretele parfumate cu diverse plante medicinale sunt utilizate de multe persoane, dar nu sunt recomandate fiindcă pot induce riscuri pentru sănătate.
Acupunctura face parte din medicina tradiţională chineză. Se pare că există puncte specifice pe corp care sunt legate de nevoia irezistibilă de a fuma. Adepţii metodei pretind că acupunctura poate incita corpul să elibereze analgezice naturale numite endorfine, pentru a imita efectele nicotinei asupra creierului.
Laser. Tratamentul cu laser este bazat pe aceeaşi teorie ca şi acupunctura. Doar că locul acelor este luat de raze fine de laser.
Hipnoza. Este o stare de relaxare şi de atenţie exclusivă în cadrul căreia o persoană se concentrează pe o anumită senzaţie, idee sau sugestie. Scopul este de a schimba atitudinea de fumător şi de a ajuta pacientul să renunţe la tutun. Se induc şi alte gânduri de relaxare dacă apar momente de crispare, de a rezista unei dorinţe irezistibile de a fuma sau se reînvie aspecte dezagreabile ale tabagismului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret. Primele imagini cu locul de veci al milionarului
FANATIK.RO
Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret. Primele imagini cu locul de veci al milionarului
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat în această dimineață
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat în această dimineață
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI