În vreme ce milioane de fani se pregătesc să comemoreze un an de la moartea “Regelui”, alţii îşi freacă mâinile de bucurie, pentru că sunt pe cale să facă milioane de dolari în câteva clipe. Spre exemplu, un fost asistent medical de la spitalul UCLA din Los Angeles, SUA, care a fost de serviciu pe ambulanţa care l-a transportat pe star de la reşedinţa lui la Urgenţe, susţine că posedă una din seringile cu care i-a fost administrat lui Michael anestezicul Propofol.

4442-265207-4.jpg

Vor fi vândute chiar pe 25 iunie

El va scoate obiectul la licitaţie, într-un cazinou din Las Vegas, chiar în ziua în care se împlineşte un an de la moartea artistului, pe 25 iunie. Preţul de pornire este de cinci milioane de dolari. Şi dispozitivul de intubare, care se vede în poza care a făcut înconjurul lumii în ziua decesului, va fi scos la licitaţie la aceeaşi dată. Pentru acesta, un american rămas anonim cere minimum 500.000 de dolari.

Lucrurile stau la fel şi în cazul cearşafului de pe patul pe care decedat megastarul şi despre care Libertatea a dezvăluit în exclusivitate că a fost furat de una din persoanele aflate în cameră. Dacă în ceea ce priveşte dispozitivul de intubare şi cearşaful, autenticitatea obiectelor este încă verificată, în ceea ce priveşte seringa, cel care o vinde şi-a asigurat “spatele” cu o echipă de avocaţi, pentru a fi apărat în cazul în care anchetatorii o consideră probă în dosar şi vor să i-o confişte.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

A câştigat, după deces, un miliard de dolari!

Tabloidul britanic The Daily Mirror a anunţat, zilele trecute, că averea lui Michael a crescut de 47 de ori faţă de sumele câştigate de megastar în ultimul an de viaţă, ajungând la un miliard de dolari. Nici un alt artist nu a reuşit încasări atât de mari după moarte. În primele patru zile de la decesul Regelui muzicii pop s-au vândut peste 415.000 de albume doar în SUA, fanii săi descărcând peste 2,3 milioane de cântece de pe internet.

4442-265209-0203manusa.jpgMănuşa s-a dat cu 350.000 de dolari

Pe lângă obiectele furate care i-au aparţinut lui Michael, alte 70 de lucruri au fost deja vândute în cadrul unei licitaţii. În noiembrie, la New York, mănuşa albă cu cristale (foto) pe care a purtat-o megastarul când a dansat pentru prima oară Moonwalk a fost cumpărată de un colecţionar cu 350.000 de dolari. În cadrul aceleiaşi licitaţii a mai fost vândută o jachetă, cu 225.000 de dolari, dar şi o pălărie, pentru care s-au plătit 22.000 de dolari.

4442-265213-5.jpgLibertatea a participat la funeraliile lui Michael

În urmă cu un an, jurnalista Libertăţii, Alina Vlad, a transmis din SUA informaţii despre funeraliile lui Michael Jackson.

La începutul lunii iulie, anul trecut, la doar câteva zile după ce presa din întreaga lume anunţa moartea subită a regelui muzicii pop, Michael Jackson, jurnalistul Libertăţii, Alina Vlad, transmitea din Los Angeles, SUA, unde a participat la funeraliile megastarului. Ea a vizitat chiar şi Cimitirul Forest Lawn, locul unde a fost îngropat cântăreţul.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

4442-265210-23sicriu.jpg

A construit locul de joacă de la Leagănul Sf. Ecaterina

Parcul fostului orfelinat Sf. Ecaterina din Capitală a fost construit cu banii donaţi de Michael Jackson, în 1992, când a venit să concerteze pentru prima oară în România. Când megastarul a cântat pentru a doua oară în ţara noastră, în 1996, acesta a vizitat din nou orfelinatul pentru a vedea cum au fost cheltuiţi banii.

4442-265212-0405img_4724.jpg

În prezent, leagănul nu mai funcţionează în respectivul sediu, de lângă Arcul de Triumf. Totuşi, locul de joacă, cu leagăne şi cu tobogane, realizat cu banii de la Michael, stă în picioare şi astăzi. (Claudiu Pacearcă, Nicolae Oprea)

4442-265261-michael_jackson_tanar.jpg50 de ani de carieră prestigioasă

1958. 29 august: Se naşte Michael Joseph Jackson, în localitatea Gary, Indiana, SUA. E al şaptelea din cei nouă copii, fraţii săi fiind Sigmund “Jackie”, Toriano, Jermaine, Marlon, Steven, iar surorile, Rebbie, Janet şi La Toya.

1962. Michael intră în formaţia pop a familiei, The Jackson 5, alături de Jackie, “Tito” Toriano, Marlon şi Jermaine.

1968. La zece ani, Michael şi fraţii lui semnează cu casa de discuri Motown

1969. Single-ul de debut “I Want You Back” e nr. 1 în topurile americane.

1970. Trupa Jackson 5 devine primul grup din istoria muzicii pop care are 4 single-uri pe primul loc în topurile din SUA.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

1972. Michael cântă prima melodie solo (Ben), care avea ca mesaj viaţa a copiilor din ghetouri. Cântecul urcă pe primul loc în topuri.

1976. Michael şi fraţii săi semnează un contract cu casa de discuri Epic, creând trupa Jacksons.

1977. Michael capătă rolul “Sperietorul de ciori” în muzicalul Vrăjitorul, o adaptare după “Vrăjitorul din Oz”. Filmul nu a fost însă un succes, fiind considerat un dezastru de box-office. Aici însă Michael îl cunoaşte pe impresarul Quincy Jones.

1979. Cu Jones ca producător, Michael înregistrează primul album solo, “Off The Wall”, ce s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare.

4442-265258-michael_jackson.jpg1982. Cu acelaşi producător, Michael lansează albumul “Thriller”, unde face duet cu Paul McCartney şi colaborează cu Eddie Van Hallen şi cu Vincent Price pentru voce. Albumul devine cel mai vândut din toate timpurile, cu peste 65 de milioane de exemplare în întreaga lume.

1983. Se lansează hituri absolute de pe albumul “Thriller”, printre care “Billie Jean” şi cântecul împotriva violenţei între găşti, “Beat It”. Michael execută, în premieră la TV, celebrii săi paşi de dans Moonwalk.

1984. Michael semnează cel mai scump contract individual de sponsorizare din istorie, în valoare de 5 milioane de dolari, cu Pepsi Cola. În timpul filmărilor pentru reclame, Michael suferă un accident în care părul său ia foc. În acelaşi an se reuneşte cu trupa Jacksons şi efectuează turneul Victory. Donează cele 5 milioane de dolari câştigaţi din turneu.

1987. Lansează al treilea său album, “Bad” şi cumpără domeniul Neverland.

1988. Publică autobiografia “Moonwalker”.

1991. Semnează un contract de 65 de milioane de dolari cu casa de discuri Sony şi lansează al patrulea album, “Dangerous”. Încheie colaborarea cu Jones.

1993. E acuzat de molestarea unui băieţel în vârstă de 13 ani. Michael neagă însă orice acuzaţie. Pepsi reziliază contractul cu starul pop.

1994. Se căsătoreşte cu Lisa Marie, fiica lui Elvis Presley

1995. Lansează albumul “History”.

4442-265259-michael_jackson_2.jpg1996. Lisa Marie divorţează de Michael, iar starul se recăsătoreşte cu asistenta medicală Debbie Rowe, care îi dăruieşte trei copii: Prince Michael I (1997), Paris Michael (1998) şi Prince Michael II (2002).

2001. Lansează albumul “Invincible”.

2005. După un proces de patru luni e achitat de acuzaţiile cu privire la molestarea copilului.

2008. Jackson şi promotorul AEG Live anunţă că starul va susţine 50 de concerte la Londra.

2009. Suferă un stop cardiac, la locuinţa sa din Beverly Hills. Este declarat ulterior decedat la spitalul UCLA din Los Angeles.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI