Al șaptelea oraș ca număr de locuitori din România, Galațiul se confruntă de 6 săptămâni cu lipsa apei calde, după sistemului de termoficare a dat faliment din cauza datoriile la utilități lăsate să se adune de ani buni. În urmă cu o lună și jumătate, furnizorul de agent termic a intrat în insolvență, iar cei care lucrau la întreprinderea de distribuție a apei calde, Apaterm, aflată în subordinea Primăriei, au ajuns în șomaj.
Disperați, oamenii au ieșit aseară în stradă, 500 de oameni mărșăluind prin tot orașul inclusiv prin fața Primăriei și a Prefecturii. ”Eu și soțul meu lucram la Apaterm, iar acum suntem amândoi în șomaj și nici apă caldă acasă nu avem”, s-a plâns Aurica Brucaru.
Un alt gălățean, a ajuns ca la 84 de ani să facă plimbări săptămânale la reședința copiilor săi pentru a se spăla. ”Nu am datorii, dar nici apă caldă, e bătaie de joc să lași așa un oraș întreg. Dar ce vom face la iarnă?”, a declarat cpt. Ing. Alexandru Harbuz.
Protestul a fost asumat de către mai multe organizații sindicale. Reprezentanții acestora au declarat și că probleme pot apărea și la Electrica din cauză că încălzirea apei prin suprasolicitarea instalațiilor electrice, a boilerelor sau a centralelor pot crea avarii.
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament