În aceste zile se discută la Guvern ca angajaţii de la stat care au rămas cu zile neluate din concediul de pe anul trecut să primească bani pentru ele, dacă vor opta pentru asta, printr-o cerere adresată angajatorului. “Nu va fi un efort prea mare pentru buget, întrucât, din ce am vorbit la Ministerul de Finanţe, care a făcut o simulare în acest sens, numărul salariaţilor de la stat care şi-ar lua bani în loc de concediu nu va fi atât de mare. Cred că este normal pentru acei oameni care nu îşi iau tot concediul în anul respectiv. Înseamnă că ei nu au nevoie de atâtea zile libere, muncesc mai mult, deci compensarea acestora cu bani e justă”, spun surse guvernamentale. Potrivit lor, această măsură se va regăsi într-o ordonanţă de urgenţă până la sfârşitul anului. În acest moment, zilele de concediu rămase de la un an la altul se pot lua în cursul anului următor.

Pensii mai mari pentru funcţionarii parlamentari

Funcţionarii publici parlamentari vor beneficia de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani, potrivit unei legi promulgate ieri de preşedintele ţării. De asemenea, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani vor primi în plus 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar. l

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI