Catalin Botezatu a dat, joi seara, startul celei de-a opta editii a Festivalului de moda Summer Fashion, la club Bamboo din Mamaia, cu o colectie de lenjerie intima, si a lansat totodata chilotii barbatesti glamour, cu aplicatii de cristale Swarovski. Designerul va prezenta si in ultima seara a festivalului, duminica, o colectie pentru femei.
Duminica va fi aleasa Miss Festival
Chilotii Botezatu, cu cristale Swarovski, au facut senzatie la Fashion TV Summer Festival, care s-a deschis joi seara, la Mamaia, in club Bamboo.
Zece barbati, cu musculaturi bine lucrate la sala si purtand chiloti mulati pe corp, incrustati cu cristale Swarovski, au facut furori in prima seara de festival si au fost indelung aplaudati la scena deschisa de aproape toate reprezentantele sexului frumos din sala. Designerul propune pentru aceasta vara chiloti barbatesti glamour. Printre cele cinci prezentari de moda au defilat pe podium si participantele la concursul Miss Festival, ce se va desemna duminica. O prezenta noua pentru festivalurile de moda a fost Raluca Sandu, care a ocupat un loc in juriu si care a flirtat toata seara cu doi amici. Au mai fost prezenti Irinel Columbeanu, Mihai Albu si Nelu Muresan, fostul sot al Ritei Muresan, dar si foarte multi curiosi.
Surorile Gabor au fost senzatia serii
Monica Columbeanu si sora ei, Ramona Gabor, au fost modelele preferate ale designerilor in prima zi de festival. Desi s-a lansat de curand in moda, Ramona a avut tot atatea iesiri pe podium ca si deja celebra ei sora. Amandoua s-au distrat pana dimineata la petrecerea de dupa prezentari impreuna cu Irinel si cu cativa prieteni in Club Bamboo din Mamaia, polarizand atentia tuturor cu tinutele lor foarte sexy.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!