Ce ai de câştigat

– Primeşti factura în câteva minute de la emiterea ei, nu după câteva zile;
– Eşti anunţat(ă) printr-un SMS că a fost emisă factura şi cât ai de achitat, aşa că nu ai cum să uiţi s-o plăteşti;
– Poţi vizualiza oriunde factura, dacă ai acces la internet;
– Odată ce ţi-ai făcut cont pe site-ul furnizorilor respectivi poţi achita factura online, completând datele de pe card;
– Ai siguranţa că nu-ţi deschide corespondenţa vreun vecin curios;
– Poţi avea propria arhivă de facturi în caseta de e-mail;
– Documentul e uşor de accesat şi arată întocmai celui pe care îl primeşti în cutia poştală;
– Prin această opţiune ecologică susţii reducerea consumul de hârtie şi dai o mână de ajutor la protejarea naturii;
– Dacă eşti persoană juridică, poţi folosi documentul în contabilitate, pentru că are valoare fiscală.

Există însă şi un neajuns

Pentru cei care-şi achită dările prin intermediul băncilor, facturile electronice nu sunt o opţiune bună, deoarece în momentul plăţii trebuie prezentată la ghişeu factura, pentru a putea fi scanat codul de bare tipărit pe ea. Dacă nu au această factură şi nici nu au conturi pentru plata online a serviciului respectiv, abonaţii trebuie să plătească sumele datorate direct la sediile furnizorilor, unde li se va cere doar numele, codul de client sau numărul de telefon. Prin urmare, în acest caz, factura electronică îl degrevează doar pe emitent de o cheltuială, în timp ce pe client îl obligă să printeze documentul pe banii lui.

Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din '89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Recomandări
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă

Iată ce trebuie să faci ca să primeşti actul prin e-mail de la furnizorii de servicii

– GDF SUEZ Energy România
Pentru a beneficia de acest serviciu, trebuie să fii titularul unui contract cu GDF SUEZ Energy România şi să soliciţi abonarea gratuită la noul serviciu de facturi electronice. Poţi cere acest lucru în centrele de relaţii cu clienţii, direct la operatorii de la ghişee (aceştia îţi vor activa  automat serviciul); la numărul de call center, 021 93 66 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 (xx – prefixul localităţii tale de domiciliu) din orice alt judeţ;  sau completând formularul de contact de pe siteul companiei, în urma căruia vei primi  un mesaj pentru confirmarea abonării şi imediat după aceea ţi se va activa serviciul.
– Orange
Poţi activa factura electronică, gratuit, prin oricare dintre următoarele modalităţi: apel gratuit la *100#, ramura Buget/Factură în format tipărit/electronică; apel la 411, gratuit de pe telefonul tău Orange, ramura 1, Informaţii despre factură, plaţi şi perioadă de facturare; din contul online, secţiunea facturi şi plăţi / setări factură. La emiterea facturii primesti un e-mail cu datele acesteia – trebuie doar să înregistrezi în contul tău adresa de e-mail la care doreşti să primeşti informaţiile. Dacă vrei să fii anunţat şi prin SMS accesează meniul setări factură si bifeaza optiunea de notificare SMS precum şi numarul de telefon pe care doreşti să primeşti mesajele.
– Vodafone
Factura electronică se activează online, dacă deţii sau îţi faci un cont MyVodafone. Pentru aceasta trebuie să accesezi secţiunea Contul meu – Factură – Sumar Factură şi apoi Activează factura electronică. Dacă ai optat pentru factura electronică în urma unei discuţii cu un operator din Departamentul de Relaţii cu Clienţii sau după o vizită în magazinele firmei, atunci îţi va fi creat automat contul. Pentru a-l activa, va trebui doar să accesezi linkul primit prin e-mail şi să introduci codul de securitate primit prin SMS.
– Romtelecom
Pentru a beneficia de factură prin e-mail trebuie să-ţi creezi un cont în MyAccount, accesând link-ul de înregistrare şi completând următoarele informaţii: adresa de e-mail validă, care ulterior va fi folosită la accesarea contului tău; codul de facturare pe care îl găseşti în colţul din dreapta sus al facturii; una din următoarele informaţii: numarul de telefon fix Romtelecom, seria cardului Dolce  sau seria IMSI a echipamentului tau CDMA. După aceea, vei primi imediat un email de confirmare, iar în maximum 24 de ore de la primirea emailului, trebuie să accesezi link-ul pentru validare, altfel înregistrarea se şterge si trebuie să reiniţializezi procesul. Emiterea fiecărei facturi este semnalată atât prin e-mail, cât şi prin SMS.
– RCS-RDS
Pentru factura electronică trebuie să activezi serviciul “F@ctura mea Digi”, în oricare din următoarele moduri:
– în contul tău de client Digi (daca ai un cont de client sau daca îţ creezi unul); accesezi meniul lateral sectiunea Facturi -> selectezi opţiunea “Factura online” -> apeşi butoul “Da” de accept a primirii facturii online în locul celei pe hârtie; primesti un e-mail de activare pe adresa la care vei primi facturile. La fiecare emitere a facturii, vei primi pe e-mail o notificare legata de emitere si vei putea vizualiza factura direct in contul tau de client.
– Telefonic, la 03xx400414 (xx reprezinta prefixul judetului în care te afli). Activezi serviciul pe baza informaţiilor prin care eşti recunoscut ca titular de contract (ID client, număr contract, date de identificare, etc.) şi pe baza unei adrese de e-mail valide. Vei primi lunar factura pe aceasta adresă de e-mail.
Furnizorii de apă, căldură şi energie electrică
În cazul regiilor sau societăţilor de furnizare a apei, a celor de termoficare sau a celor care asigură alimentarea cu energie electrică nu există o regulă valabilă în toată ţara. Pentru a vedea dacă oferă acest serviciu, furnizorii trebuie contactaţi direct de către abonaţi, în funcţie de localitatea de domiciliu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI