Adus la audieri cu cătuşe la mâini, Sorin Oprescu a aflat veştile cu adevărat proaste abia la întâlnirea cu anchetatorii. În timp ce primarul suspendat al Bucureştiului a epuizat deja patru încercări de a scăpa de arestul preventiv, anchetatorii i-au documentat şi alte fapte şi l-au pus sub acuzare şi pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi, poate cel mai grav, pentru constituire de grup infracţional organizat. În plus, pentru a recupera eventualul prejudiciu ce va fi de acoperit la finalul procesului lui Oprescu, procurorii au pus sub sechestru două locuinţe din sectorul 1 al Capitalei, în valoare de peste 800.000 de euro. Unul din imobilele indisponibilizate are o suprafaţă de 244,19 mp (inclusiv logie, terasă, loc de parcare la demisol şi boxă), plus terenul aferent de 101,64 mp ar aparţine, de fapt, edilului suspendat.

Sechestru şi pe casa iubitei

Acesta însă nu are un astfel de bun trecut în declaraţia de avere. A doua casă pusă sub sechestru de anchetatori se află tot în sectorul 1 al Bucureştiului şi aparţine doctoriţei Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu. Pentru a înfiinţa sechestrele, procurorii s-au folosit de legislaţia privind confiscarea extinsă. Asta înseamnă că anchetatorii suspectează faptul că o parte din bunurile care ar fi fost cumpărate de primarul Capitalei Sorin Oprescu cu bani din şpagă ar fi fost trecute pe numele altor persoane.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI