Zilele lui Adrian Mutu la Fiorentina sunt numărate, dacă ar fi să dăm crezare cotidianului La Nazione. Jurnaliştii italieni pretind că şefii clubului şi-au pierdut răbdarea cu atacantul român, căruia nu îi pot ierta dopajul cu sibutramină.
“Mutu ne-a băgat într-o mare belea”, declara Andrea Della Valle, preşedintele grupării toscane, în februarie, la puţin timp după ce “Briliantul” fusese depistat pozitiv. Fotbalistului i s-a reproşat, printre rânduri, că a devenit indisponibil dintr- o prostie, într-o perioadă în care echipa avea mare nevoie de el.
Totul depinde de suspendare
Mai nou, oficialii Fiorentinei aşteaptă cu nerăbdare ziua de 19 aprilie, când va fi pronunţată sentinţa în cazul dopajului cu sibutramină. Potrivit ziarului La Nazione, dacă va primi o suspendare de maximum şase luni, care i-ar permite să revină pe gazon la începutul sezonului viitor, Mutu va fi vândut în vară.
În eventualitatea unei sancţiuni mai aspre, Fiorentina îl va ceda pe “Briliant” abia în ianuarie 2011, când internaţionalul român se va putea întoarce pe teren.
Agenţia calciomercato.com a scris, ieri, că Al Sadd (Qatar), echipă antrenată de românul Cosmin Olăroiu, este dispusă să-i ofere lui Adrian Mutu un salariu anual de 6 milioane de euro, de peste trei ori mai mult decât încasează, în prezent, la Fiorentina!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!