Capodopera a fost expusă în cadrul unei expoziţii organizate cu prilejul vizitei la Bucureşti a unor colecţionari internaţionali. Evenimentul a dezgropat veşnica neputinţă a autorităţilor române de a păstra în interiorul graniţelor ţării valorile patrimoniului cultural. În 30 de zile, statul îşi poate exercita dreptul de preempţiune asupra lucrării estimate la 20 de milioane de euro.
“Am anunţat că nu avem bani, dar, fiind vorba despre opera lui Brâncuşi, trebuie să discutăm şi a rămas să analizăm”, s-a bâlbâit Kelemen Hunor, ministrul culturii, în faţa jurnaliştilor ieri, când a fost întrebat despre notificarea oficială venită din partea casei de licitaţii. Lucrarea ar putea rămâne în România, în cazul în care statul sau un pasionat de artă autohton va face o ofertă acceptată de actualii proprietari ai operei, în caz contrar sculptura având mari şanse să fie achiziţionată de Tate Modern, cel mai vizitat muzeu de artă modernă din lume. “Prima de asigurare pentru 20 de ore de expunere a operei se ridică la 20.000 de euro. Deja au venit două oferte de cumpărare din partea unor colecţionari români, însă proprietarii operei aşteaptă răspunsul din partea statului român”, ne-a declarat Alexandru Bâldea, acţionar majoritar al casei de licitaţii care “a cazat” ieri sculptura lui Brâncuşi. “Cuminţenia Pământului” are un trecut încărcat, fiind cumpărată în 1911 de inginerul Gheorghe Romaşcu chiar de la artist. Lucrarea a fost confiscată de comunişti şi retrocedată după 51 de ani familiei colecţionarului.
foto: Gabriel Pătruţ

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

GABI5129.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
FANATIK.RO
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Reacția unui român când vede cât costă o bere românească într-un restaurant din Tenerife
Observatornews.ro
Reacția unui român când vede cât costă o bere românească într-un restaurant din Tenerife
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI