Conform proiectului inițiat de politician, jurnaliștii care sunt înscriși într-o organizație de breaslă vor beneficia, pe lângă pensia primită conform vechimii lor, și o jumătate din suma ce li se cuvine după munca de-o viață. Cu alte cuvinte, dacă inițiativa va îmbrăca forma unei legi, așa cum se prefigurează după ce va primi votul parlamentarilor, ziaristul pensionar va încasa o pensie și jumătate! Singura condiție este aceea ca gazetarul să fi fost înscris cel puțin cinci ani într-un club al presei sau o organizație de profil, recunoscute la nivel național. „Creația jurnalistică a fost omisă din Legea nr. 8/ 2006. La solicitările venite din partea Uniunii Ziariștilor din România, am propus completarea articolului 1 cu un nou alineat care să reglementeze domeniile uniunilor de creatori, inclusiv domeniul creației jurnalistice. Propunerea legislativă pe care am inițiat-o reprezintă un act reparatoriu și cred că aprobarea acestui proiect înseamnă o bătrânețe mai liniștită pentru mulți jurnaliști din județul Hunedoara, unde este colegiul meu, dar, firește, și din țară”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu.
Legea nr. 8/ 2006 reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1650/2006 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Astfel, prin această hotărâre s-a stabilit că, în înţelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.
Senatorul UNPR Haralambie Vochițoiu, secretarul general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Benone Neagoe, senatorii UNPR Marian Vasiliev si Ionel Agrigoroaei au prezentat proiectul la București, într-o dezbatere cu presa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro