Actorul Şerban Ionescu a fost dus marți la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat, el fiind internat în secţia de Terapie Intensivă.
La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu, diagnosticat iniţial cu borelioză, în 2011, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit. Medicii de acolo l-au diagnosticat cu scleroză amiotrofică.
Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.
Într-un interviu acordat cu ceva timp în urmă, marele actor susţinea că se teme de moarte. Şerban Ionescu a spus că o dată pe zi îi vin gânduri negre, că s-ar putea să nu mai prindă ziua de mâine, explicând că se poate întâmpla oricând un accident, din cauza complicaţiilor bolii. „Moartea e un accident pe care îl aşteptăm din prima zi de când ne naştem”, a spus acesta.
Actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, în Corabia. Pe lângă spectacolele sale de teatru, Şerban Ionescu a jucat şi în filme, precum „Umilinţă” de Cătălin Apostol (2011), „Website Story” de Dan Chişu (2010) şi „Dincolo de America” de Marius Th. Barna (2008).
Citeşte şi:
- Plecarea TITANILOR: 15 MARI ACTORI ROMÂNI de care ne-am despărţit în ULTIMII 5 ANI
- ŞERBAN IONESCU A MURIT | Rodica Popescu Bitănescu: „A suferit mult omul ăsta, dar poate aşa şi-a spălat păcatele”
- Şerban Ionescu a murit cu o DORINŢĂ NEÎMPLINITĂ! Vezi ce şi-a dorit până în ULTIMA CLIPĂ!
- Șerban Ionescu, tânăr și sănătos în ”Ion, Blestemul Pământului” (1980