Doamna Polixenia (66 de ani), din Bucureşti, era astăzi la prânz ultima persoană aşezată la coada care ducea către racla cu moaştele Sfântului Mina. N-a fost descurajată că, în faţă, avea de înfruntat o coloană de câteva sute de metri, nici că ar putea ajunge să se roage abia la miezul nopţii. E ceva în aer care îţi dă putere, spun întotdeauna credincioşii care rabdă să pupe o icoană, în frig şi-n ghionturile „colegilor” de aşteptare. N-or să se plictisească. Din minut în minut trece pe lângă ei cineva să le vândă un nimic.
Valentin Băţoi (18 ani), din Târgu Neamţ, vinde scăunele cu 10 lei bucata. A făcut opt ore pe drum numai pentru asta: să-i momească pe credincioşi cu o bucată din lemn, pe care să-şi aşeze oasele obosite de-atâta răbdat la coadă. Irina Stan (53 de ani), din Săpânţa, Maramureş, le dă pentru 220 de lei o cuvertură din lână. N-a vândut până la prânz decât două pernuţe împletite, pentru că – se-ntreabă ea – ce să facă oamenii cu pături la biserică?
De sperat speră şi domnul Vasile c-o vinde ceva. A întins la stradă, pe-o masă şubredă, punguţe cu de toate: batiste, chiloţi din bumbac 100% şi maieuri. Poate aveţi nevoie. Aţi putea constata stând la rând la moaşte că şi n-aveţi ness sau fidea, bijuterii sau cruci cu led-uri şi, de ce nu, sfinţi imprimaţi pe icoane „magnetice”.
Sfântul Mina, sărbătorit pe 11 noiembrie, este, conform tradiţiei creştine, „protectorul celor păgubiţi”. Moaştele Sfântului ai fost aduse la biserica ce-i poartă numele din Bucureşti în 1874.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Biserica are clopote „trase” prin satelit

La Biserica Sfântul Mina există, din 2006, 23 de clopote care pot cânta peste 1.000 de melodii. Clopotele, turnate la atelierele Grassmaryt din Austria, sunt acţionate prin telecomandă, datorită unui sistem GPS conectat la satelit. De asemenea, şi ceasul de pe peretele clopotniţei este conectat la satelit, ele indicând întotdeauna ora exactă.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI