Nostradamus e cel mai cunoscut învățat din ultima jumătate de mileniu care a prezis Sfârșitul Lumii. Știați însă că Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice și a încercat să le descifreze? Iată care e data pe care o avansează el pentru Apocalipsă.
Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice, căutând în textele sfinte pattern-uri din care să extragă coduri pentru a descifra predicțiile. Conform calculelor acestuia, Sfârșitul Lumii ar trebui să vină în anul 2060. Totuși, un autor contemporan care s-a aplecat asupra studiilor lui Newton, J.S. Helios, avea să scrie o carte pe această temă – „The Final Countdown: What Isaac Newton failed to discover” – susținând că „ceea ce Isaac Newton nu a reușit să descopere” e faptul că termenul limită e mult mai aproape de noi: ANUL 2017, potrivit antenasatelor.ro.
Într-un interviu publicat de „Jornal do Brasil”, citat de „The Epoch Times”, Helios explică unde a greșit Isaac Newton: „Într-unul dintre calculele sale a folosit o perioadă de 1290 ani, care este menționată în capitolul 12 din Daniel, începând cu anul 609 d.Hr. Cu toate acestea, nimic important nu s-a întâmplat în acel an, pentru a justifica că acesta este începutul profeției. Investigând Cartea lui Daniel (12:11-12), am descoperit că perioada profeției este de fapt 2625 ani (1290+1335), și că începutul profeției nu este 609 d.Hr., cum a crezut Newton, ci 609 î. Hr. Prin urmare, 2625 ani după 609 î.Hr. înseamnă anul 2017. „
609 î.Hr. este anul în care evreii au pierdut Regatul lui Iudeei în favoarea egiptenilor, după bătălia de la Meghido. Acest eveniment important în istoria evreilor se află la începutul unui lanț de evenimente, care va dura mii de ani, prevenind pe evrei că vor avea multe de trecut până la a avea o națiune independentă.
SFÂRȘITUL LUMII vine în 2017? Previziunile lui Isaac Newton sunt înfricoșătoare
Sir Isaac Newton (1643 – 1727), renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. Până la Newton și după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului științific, de o forță și o durată mai mare. Ultimele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI