În urmă cu trei săptămâni, Simona Gherghe s-a hotărât să meargă la sală, după o lungă perioadă de timp în care nu a mai făcut mişcare.
Prezentatoarea urmează un program intens şi s-a ales cu dureri mari din cauza febrei musculare, după cum povesteşte chiar ea pe blog.
„Am intrat in cea de-a treia saptamana de mers la sala. Inca am febra musculara! Sigur, nu mai e ca cea de la prima sedinta, cand pur si simplu n-am mai putut sa merg. Nici macar pasii aia de la inceputul emisiunii n-am putut sa-i fac. Imi place foarte mult ca, pana acum, n-am repetat niciun exercitiu. Din punctul asta de vedere, la orele lui Florin Neby nu ma plictisesc. Si inca ceva ce pentru mine conteaza foarte mult. O sedinta are in jur de 45-50 de minute, dar e un antrenament intens, cu pauze intre serii de exercitii de vreo jumatate de minut, cat sa beau o gura de apa.

Florin mi-a facut si un plan alimentar, pe care il folosesc orientativ. Mi-e destul de greu sa respect numarul de mese sau ce contin ele. Am slabit un kilogram, desi nu acesta era, neaparat, scopul. Dar, ca orice femeie, nu poate decat sa ma bucure. Stiu ca e inca foarte devreme sa vad rezultatele, dar deja simt ca hainele se asaza altfe”, a scris Simona, pe pagina ei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Primul copil i-a murit în brațe. ”S-a uitat în ochii mei ca și cum mi-ar fi spus să o las să se ducă... I-au făcut o injecție în inimă, degeaba...”. Dar Lavinia MILOȘOVICI și soțul au mers mai departe: au acum doi copii frumoși! Și ei se iubesc de copii. Cine este soțul campioanei noastre, care a ”însemnat-o” încă de când avea 6 ani
Libertateapentrufemei.ro

Reacții dure după arborarea steagurilor Rusiei și SUA la protestul lui Călin Georgescu. „Păi nu mai sunt suveraniști?”
Adevarul.ro

Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro

Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO

"A sunat ca o explozie". Cine este şoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana din teribilism pe un drum în Câmpia Turzii. A mai fost implicat într-un accident
Observatornews.ro
"A sunat ca o explozie". Cine este şoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana din teribilism pe un drum în Câmpia Turzii. A mai fost implicat într-un accident
Horoscop 23 februarie 2025. Taurii au șansa de a contura un stil de viață care să se apropie mult mai mult de ceea ce-și doresc dintotdeauna
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI