Steaua a început timorată şi a încasat-o de la Culio, la prima şarjă cu adevărat periculoasă a clujenilor (9). Cumva, nu se ştie cum, elevii lui Marius Lăcătuş au reuşit să riposteze mai repede decât s-ar fi aşteptat cineva şi Toja, şut în bară, dar mai ales Bogdan Stancu, lovitură slabă de cap din şase metri, au reaprins speranţele tribunei. Nici măcar eliminarea corectă a lui Lovin (42) nu a tăiat elanul gazdelor, care s-au năpustit spre poarta lui Stăncioiu imediat după pauză.
Contestatul Dayro Moreno a adus egalarea cu ajutorul portarului ceferist (53), de aici înainte partida căpătând accente neverosimile. Grecul Kapetanos nu poate marca din faţa careului mic, dar este capabil să lovească transversala câteva minute mai târziu, cu un demivoleu ca la carte. Lăcătuş este exilat în tribună pentru proteste, ajunge şi Panin mai devreme la cabine, dar nici una dintre marile ocazii din careul ardelenilor nu se mai transformă în golul unei victorii pe care roş-albaştrii ar fi meritat-o cu vârf şi îndesat. Se termină egal, spre nemulţumirea ambelor echipe, dar mai ales a steliştilor.
Fanii nu l-au iertat pe Becali
Patronul Stelei, Gigi Becali, a avut parte de o primire ostilă la revenirea în loja din stadionul din Ghencea. Suporterii “roş-albaştrilor” nu au fost sesibilizaţi de calvarul prin care a trecut în arest finanţatorul echipei, urându-i să se întoarcă de unde a venit. “Gigi, du-te înapoi în puşcărie, să câştigi mai multă simpatie!” şi “Gigi, lasă-ne!” au fost doar câteva dintre mesajele de pe bannerele afişate în peluză.