Nicolae Soare (21 ani), campionul naţional al probelor de fond desfăşurate pe pistă, a intrat în competiţia europeană destinată tinerilor sub 23 de ani încă din prima zi când a luat startul la finala probei de 10.000 de metri. Sportivul antrenat de Cristina Alexe a făcut o cursă tactică bună, dar pe final nu a putut trece decât de unul din cei doi alergători care se aflau în faţa sa. Atletul de la Ştiinţa Bacău a terminat cursa la 54 de sutimi de secundă de campionul spaniol Gabriel Navarro, cu 29.43,76, fiind urmat de danezul Abdi Ulad (29.44,78). ”Nu mă aşteptam la o medalie, chiar dacă îmi doream una foarte mult. Sunt fericit!”, a spus Soare. Mirela Lavric (22 ani) şi-a păstrat statutul de favorită a curselor de 800 m şi de 400 m şi a urcat de două ori pe podium. Tripla campioană mondială de juniori la 800 m a luat aurul la proba preferată, înregistrând şi cel mai bun timp al sezonului, 2.01.56, iar la sprintul de 400 m a venit pe poziţia a doua chiar dacă a realizat cel mai bun timp personal, 52.06. Lavric a mai adunat încă o medalie de argint după ce a terminat alături de coechipierele de la ştafeta de 4 X 400 m (Camelia Gal, Sanda Belgyan şi Adelina Pastor) pe poziţia a doua a podiumului, cu timpul de 3.30,28. România, cu un total de 4 medalii (una de aur şi trei de argint), a terminat Campionatul European de Atletism U23 pe poziţia a 12-a, din 24 de naţiuni participante.
Andrei Ştefana, primul la 3.000m, in Slovenia
Altfel, participant la meeting-ul atletic de la Ljubljana, Slovenia, olteanul Andrei Ştefana (25 ani) a terminat pe prima poziţie proba de 3.000 de metri cu un personal best de 8.17,76.