Gheorghe Cojocaru (33 de ani) din Ploieşti, judeţul Prahova lovise pe trecerea de pietoni, în urmă cu două zile, un copil care era cu mama lui de mână. Bărbatul a fugit imediat de la locul accidentului, dar oamenii legii l-au depistat în trafic aseară.
Individul nu a avut niciun gând să oprească la semnalele oamenilor legii, aşa că şase echipaje au pornit pe urmele lui. S-au tras 14 focuri de armă, iar unul a nimerit cauciucurile maşinii. Şoferul nu a oprit însă decât după ce a dat cu maşina peste un poliţist.
„Am încremenit când mi-am văzut colegul aruncat jos. Am continuat însă urmărirea şi am reuşit să-l prind. Avea o alcoolemie de 0,64 alcool pur în aerul expirat. Permis nu a avut niciodată”, ne-a declarat agentul Marius Stoica unul dintre poliţiştii care l-au prins pe şofer.
Cascadorie cu maşina şi trei infracţiuni
Tot aseară, un tânăr de 25 de ani din comuna botoşăneană Havârna, care conducea beat un autoturism radiat din circulaţie şi avea permisul de conducere anulat din 2009, a luat în plin un stâlp de telefonie de pe marginea drumului.
În urma impactului, bărbatul a fost proiectat în gardul unei locuinţe pe care, de asemenea, l-a distrus. Cosmin C. a scăpat fără traumatisme grave, însă n-a putut fenta etilotestul, care a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii i-au deschis dosar penal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro