Nebunia de la “Permise şi înmatriculări” are şi o explicaţie: de la anul, Codul Rutier va suferi mai multe modificări şi, în plus, se aude că taxa auto de primă înmatriculare, suspendată de guvernul Boc la începutul acestui an, va fi reintrodusă anul viitor, sub altă denumire. De cum au aflat că de la jumătatea lunii ianuarie 2013 legea se va schimba, mii de şoferi au uitat de sărbători şi au format, imediat după Crăciun, cozi interminabile la ghişeele sediilor “Permise şi Înmatriculări”.

Modificările, de la 19 ianuarie

Mişcare îndreptăţită, având în vedere modificările Codului Rutier legate de valabilitatea permisului, de vârsta la care se poate obţine sau de fişa medicală obligatorie ce trebuie anexată la dosar în cazul preschimbării carnetului de conducere. Totuşi, ar avea timp să-şi preschimbe actele în baza legii actuale, pentru că modificările vor intra în vigoare pe 19 ianuarie. “E o perioadă mai aglomerată ca oricând. În aceste zile am procesat de trei ori mai multe documente decât în mod obişnuit. Am ajuns ca într-o zi să preluăm 3.000 de dosare, fie pentru permise, fie pentru înmatriculări. Lumea nu trebuie să se panicheze şi trebuie să ştie că modificările vor intra în vigoare la 19 ianuarie şi, prin urmare, e timp suficient pentru depunerea dosarelor”, ne-a declarat comisar-şef Petruş Şerban, director adjunct al SPCRPCIV.

Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare
Recomandări
Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare

Iată principalele modificări ale Codului Rutier

  • Valabilitatea permisului de conducere în cazul şoferilor profesionişti, posesori ai categoriilor C, D, E, scade de la 10 ani la cinci ani. În cazul pierderii documentului, duplicatul va oferi valabilitatea rămasă din momentul eliberării actului şi nu alţi cinci ani.
  • Se introduc permise de conducere pentru toate categoriile de motociclete şi mopede.
  • Se modifică, în anumite situaţii, vârsta la care se poate obţine permisul de conducere. Noua lege prevede următoarele: categoriile AM, A1 şi B1 se pot obţine de la 16 ani; categoriile B, BE, A2, C1, C1E şi tractor se pot obţine tot la 18 ani; categoriile C, CE, D1 şi D1E se vor putea obţine la 21 de ani; categoriile D, DE, TB (troleibuz) şi TV (tramvai), la 24 de ani. Categoria A se poate obţine doar la 24 de ani, dacă solicitantul nu are o altă categorie de permis sau vreun curs auto. Până acum, examenele de conducere pentru toate categoriile se puteau da începând cu vârsta de 18 ani.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
FANATIK.RO
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
GSP.RO
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
FANATIK.RO
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Observatornews.ro
Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate pentru ea
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI