Victor Ponta, candidatul Partidului Social- Democrat (PSD), susţinut de UNPR şi PC, şi Klaus Iohannis, cel al Alianţei Creştin Liberale (ACL), formată din PNL şi PDL, au cele mai mari şanse să se înfrunte în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, arată majoritatea sondajelor de opinie.
Cel mai recent studiu care a apărut pe piaţă este cel realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) în săptămâna 20-26 octombrie. Acesta arată că liderul PSD Victor Ponta este cotat cu 43 % din intenţiile de vot, iar preşedintele PNL Klaus Iohannis are 30 %, în condiţiile în care 61 % dintre respondenţi au anunţat că vor merge sigur la urne.
Acelaşi sondaj îl dă câştigător la fotoliul de la Cotroceni în turul al doilea din 16 noiembrie pe liderul PSD, care ar lua 55 % din sufragiile românilor, în timp ce contracandidatul său, şeful liberalilor, ar strânge doar 45 % din voturi. Patru case de sondaje care au făcut publice rezultatele lor îl dau pe Victor Ponta (PSD-UNPRPC) lider al primului tur al prezidenţialelor cu cel puţin 10 procente în faţa lui Klaus Iohannis (ACL).
Victor Ponta este câştigător detaşat şi într-un sondaj al Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic (CSCI). Candidatul PSD-UNPR-PC este creditat cu 41% din intenţiile de vot, iar Klaus Iohannis – cu 27 %.
Pe locul al treilea se află Călin Popescu Tăriceanu, cu 8 % din sufragii. Elena Udrea şi Dan Diaconescu sunt la egalitate, cu câte 5 procente. Sondajul a fost realizat telefonic între 20 şi 25 octombrie, pe un eşantion de 1.100 de persoane, cu o marjă de eroare de 3 la sută.
Ultimele sondaje: CINE AJUNGE ÎN TURUL II ȘI CINE CÂȘTIGĂ ALEGERILE

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Partidele au făcut propriile măsurători

Principalele formaţiuni care se luptă pentru a obţine Preşedinţia României, PSD şi ACL, au dat şi ele pe piaţă propriile sondaje de opinie, în ambele fiind de remarcat că Ponta îl bate pe Iohannis. PSD-iştii spun că Victor Ponta ar putea intra la un scor peste 40 % în turul doi al prezidenţialelor. În sondajele interne ale socialdemocraţilor, Victor Ponta are 40 – 41 %, în timp ce Iohannis ar avea 28-30 %.
Elena Udrea şi Călin Popescu Tăriceanu au aproximativ 8 %, Dan Diaconescu, Kelemen Hunor şi Monica Macovei – 4 % din voturi, Teodor Meleşcanu şi Corneliu Vadim Tudor – 3 % din voturi.
Conform sondajelor ACL, cifrele sunt: Victor Ponta – 38%, Iohannis – 32 %. În ultima săptămână, PDL a efectuat tradiţionalul sondaj de calibrare. Conform datelor brute, diferenţa dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta ar fi de 4 procente. Sondajul arată că Victor Ponta ar avea 36 %, în timp ce Iohannis – 32 %.
Ultimele sondaje: CINE AJUNGE ÎN TURUL II ȘI CINE CÂȘTIGĂ ALEGERILE

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
FANATIK.RO
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI