Sorana Cîrstea, încrezătoare înainte de Olimpiadă, are un mesaj pentru cititorii Libertatea: „Vreau să le fac o bucurie românilor”

Libertatea: Cum a fost sezonul de iarbă, finalizat cu turul III la Wimbledon, din punctul tău de vedere?
Sorana Cârstea: Nu l-am început foarte bine pentru că m-am dus la Birmingham, deşi aveam o problemă cu umărul încă de când jucasem la Roma, pe zgură. M-a durut şi la Paris, am venit vreo 10 zile în ţară, am crezut că e OK, dar după aceea m-am dus pe iarbă şi primele două turnee încă m-a durut şi n-am putut să servesc. Or, pe iarbă, dacă nu serveşti bine, ţi-e foarte greu să câştigi un meci.
Cum ţi-ai remediat problema până la turneul de la Londra?
Înainte de Wimbledon am avut vreo 5-6 zile în care nu am servit deloc la antrenamente, am încercat să mă menajez puţin, iar apoi, la turneu, am tras de mine şi chiar am putut să joc 100 %. A fost important pentru că până la urmă Wimbledon-ul este turneul reprezentativ pe iarbă. În primele două meciuri am jucat chiar foarte bine, am fost mulţumită de cum au decurs lucrurile, însă în turul III n-am mai prins o zi reuşită, n-am mai jucat la acelaşi nivel iar Kirilenko a fost foarte solidă.
Vin Jocurile Olimpice de la Londra, se joacă tot pe iarbă şi vei avea ocazia, în premieră, să evoluezi pe All England Club de două ori într-un an. Te avantajează?
Da, eu tot timpul am zis că îmi place foarte mult iarba. Toată lumea zice că joc foarte bine pe zgură, dar zgura este suprafaţa mea cea mai puţin favorită, chiar dacă am crescut pe ea. Am un joc destul de agresiv care se pretează mult mai bine pe o suprafaţă rapidă. Oricum, va fi istorie această Olimpiadă pe iarbă. Nu ştiu la ce să mă aştept pentru că va fi o atmosferă complet diferită, vom avea voie să purtăm chiar şi culori pe echipament, spre deosebire de Wimbledon. Îmi amintesc că am mers şi la Olimpiada de acum patru ani, de la Beijing, şi am rămas cu amintiri foarte plăcute, a fost o experienţă extraordinară. Chiar dacă pentru noi, în tenis, Jocurile Olimpice nu sunt poate la acelaşi nivel ca în alte sporturi, rămân o experienţă unică.
Ai şi vreun obiectiv fixat pentru această Olimpiadă?
E foarte greu să-ţi fixezi un obiectiv. La noi depinde foarte mult şi de tragerea la sorţi. Pot să cad cu numărul 1 mondial din primul meci şi atunci e greu. Depinde şi de ce zile avem, având în vedere că jucăm săptămână de săptămână, există şi fluctuaţii. Pot să joc o săptămână foarte bine, dar să intru un pic obosită în următoarea şi atunci nu mai sunt la acelaşi randament. Depinde aşadar de foarte multe lucruri, mai ales că e şi o vară foarte încărcată. Merg acum în America pentru San Diego, apoi mă întorc în Europa pentru Olimpiadă şi merg înapoi în America, la Cincinatti. Normal că îmi doresc să joc bine la toate, inclusiv la Jocurile de la Londra, dar mi-e greu să estimez ce pot să fac. Evident, pentru o medalie îmi trebuie o semifinală cel puţin. E greu, dar pentru asta mergem acolo, să încercăm să luptăm cu tot ce avem.
Sunteţi cinci jucătoare în top 100 WTA, la un moment dat aţi fost şase, şansele cresc pentru România
Exact. Îmi amintesc că la Beijing, în 2008, aveam 18 ani, şi din partea României, la tenis, eram doar eu şi Victor (n.r. – Hănescu). Acum probabil vom fi şase jucători, patru fete şi doi băieţi, semn că tenisul este unul dintre sporturile care merg cel mai bine în acest moment, în România.
Schimbăm un pic registrul. Ai fost foarte apreciată pentru look-ul tău de la petrecerea dinaintea Wimbledon-ului. Cum a fost înăuntru, cum a fost atmosfera?
Această petrecere se ţine an de an în ziua de joi dinaintea turneului, este una dintre obligaţiile noastre, trebuie să participăm. Eu am stat doar 20 de minute, lumea nu ştie asta. De multe ori, la astfel de petreceri, mă duc, intru pe covorul roşu, fac poze, dau interviuri şi apoi plec pentru că a doua zi am antrenament la 10 dimineaţă. Gândul este la Wimbledon atunci, nici nu prea îţi arde de petreceri. Cu toate că aceasta, în special, de la Londra, este una foarte interesantă, la care vin toate numele mari din industria lor şi este foarte luxoasă. Cred că este cea mai frumoasă petrecere din tot circuitul. Dar, din păcate, e aproape de turneu şi e greu să te concentrezi la altceva.
Nu e chiar ce îşi imaginează lumea când aude de petrecere…
Nu, de multe ori, citesc în dreptul pozelor „Sorana a petrecut…” iar eu ştiu că am fost acolo 10 minute şi am ieşit prin spate. Normal că îmi face plăcere să merg la o astfel de gală, pentru că lumea mă vede şi din alt punct de vedere. Îmi place moda foarte mult şi atunci am şi eu o ocazie frumoasă să pot să arăt şi o altă latură a mea. Dar nu ne bucurăm aşa cum crede lumea la aceste petreceri.
În programul tău de anul acesta apare şi turneul ITF de la Bucureşti?
Nu vin la acest turneu pentru că mi-am făcut altfel programul anul ăsta. După Jocurile Olimpice, va trebui să plec în America pentru turneele de-acolo şi nu voi putea participa la turneul din România.
Eşti recunoscută drept o persoană discretă când vine vorba de viaţa personală. Admiratorii tăi continuă însă să se întrebe, ai sau nu ai un iubit?
Sunt o persoană discretă pentru că apar în prim-plan prin rezultate. Nu simt nevoia şi nu-mi câştig existenţa prin altceva, las rezultatele să vorbească. În general, îmi place să-mi văd de treaba mea. Plus că există un motiv pentru care se numeşte viaţă privată. Viaţa privată făcută publică nu e OK.
Ai vreun turneu preferat, apropiat sufletului tău?
Şi aici sunt un pic subiectivă. Îmi plac turneele la care joc bine, pentru că de acolo ai şi amintiri foarte plăcute. Ultimul turneu preferat a fost Roland Garros-ul, dar acum îmi place foarte mult Wimbledon-ul, pentru că e altfel. În fiecare an aici îmi iau casă, nu stau la hotel, există nişte tradiţii pe care le întâlneşti doar aici, cum ar fi echipamentul complet alb sau pauza de duminică, şi toate astea îi conferă un farmec aparte. Le experimentezi doar două săptămâni pe an şi toată atmosfera de acolo nu mai poate fi găsită la nici un alt turneu.
Ştiu că cea mai bună prietenă a ta este Ana Ivanovic. Dintre jucătoarele românce colege de generaţie, nu ai nicio relaţie de prietenie mai specială?
Ba da, chiar am o relaţie frumoasă cu toate fetele. Ne ştim de foarte mult timp, îmi amintesc că jucam cu ele în Campionatele Naţionale, aici în Bucureşti, pe când aveam doar 8 ani. Diferenţele dintre noi sunt de un an, doi, maxim trei şi atunci am crescut împreună. Stăm la masă împreună la turnee, iar în vestiar e frumos să poţi vorbi cu cineva româneşte. Suntem un nucleu acolo, ne tragem de multe ori una pe alta şi ăsta e un lucru pozitiv.
Dar cu Caroline Wozniacki, fostul lider mondial, mai păstrezi legătura? Într-o perioadă eraţi foarte, foarte apropiate…
Sunt foarte bună prietenă şi cu Caroline, am fost un pic mai apropiate într-o perioadă pentru că eram amândouă în echipa Adidas. Apoi, ne-am desprins amândouă, şi n-am mai petrecut aşa mult timp împreună. Dar vorbim, în continuare, la telefon, ne trimitem mesaje, avem o relaţie frumoasă. Pe aceste fete le văd mai mult decât îmi văd familia, aşa că am nevoie de prietene cu care să ies la masă, cu care să mă descarc sau cu care să vorbesc, pur şi simplu.
Cum reuşeşti să îţi organizezi timpul, într-o vizită scurtă, de 2 zile, cum a fost asta. Când ai timp să mergi acasă, să te şi antrenezi, să-i şi vezi pe oamenii dragi?
Mi-e greu, într-adevăr, pentru că am foarte multe lucruri de făcut şi mai există şi problemele administrative, de care puţini îşi dau seama. Azi a trebuit, de exemplu, să merg personal pentru viza de SUA. Sunt şi lucruri pe care le fac oamenii din staff-ul meu, dar sunt şi unele unde trebuie să merg. Aşa că pe lângă antrenament, pregătire fizică, masaj, recuperare, trebuie adăugate şi astea, vize, analize şi altele. Dar mă bucur că sunt din nou acasă, din noiembrie am început să mă antrenez din nou aici, la Bucureşti, şi cred că îmi prieşte. Chiar dacă stau doar 2-3 zile şi alerg de dimineaţă până seară, e frumos să am familia aproape şi când termin, la 7-8 seara, să le dau un telefon şi să mă duc la masă la ei. E un echilibru de care am nevoie acum şi mă bucur de el.
Ai doar 22 de ani, dar te-ai gândit vreodată ce vrei să faci după tenis? Ţi-ar plăcea management, antrenorat sau, mai degrabă, să te dedici unei familii şi să stai departe de tenis?
Încă sunt destul de tânără, probabil mai am opt ani de carieră lejer, însă mă gândesc şi la viitor. După tenis, mă voi implica sigur în anumite proiecte şi voi fi foarte activă, şi în tenis, şi în afara lui. Toată viaţa mea am fost într-o continuă alergături, aşa că îmi va fi foarte greu să mă opresc după ce mă voi lăsa. E greu să spun de pe-acum exact ce voi face, pentru că nu ştii niciodată ce se schimbă şi unde te duce destinul, dar îmi doresc să fiu o persoană activă din toate punctele de vedere şi după retragere.
Cititorii Libertatea te-au susţinut mereu şi te vor susţine, cu siguranţă, şi acum, la Jocurile Olimpice. Ai ceva să le transmiţi?
Da, vreau să le mulţumesc tuturor, sper să se uite la meciurile noastre de la Olimpiadă, şi sper să le facem bucurii şi să ajungem cât mai sus. Pentru că asta reprezintă până la urmă Jocurile Olimpice, joci pentru ţară. Eu reprezint România şi în turneele individuale, dar nu simţi atât de mult acest lucru precum la Olimpiadă.

Urmărește-ne pe Google News