Astăzi, artista a petrecut dimineaţa singură, într-o zonă foarte aglomerată din centrul Capitalei. Deşi a încercat să se izoleze de propriile-i gânduri şi de durerea care o apasă, nu a reuşit. Sorana a fumat şi şi-a pus inima pe tavă prieteniolor ei virtuali.
„Stau la o cafea. Singură. Am ales cafeneaua unei străzi foarte aglomerate din Bucureşti. Mi-am rulat o ţigară pe care o savurez şi îmi pun ordine în gânduri.
Aşa cum aţi aflat deja, mă separ de omul alături de care mi-am petrecut cinci ani din viaţă. Au fost ani frumoşi, am trecut prin multe împreună şi am învăţat cum să depăşim diverse obstacole. Până azi.
Este bărbatul pe care l-am iubit cu fiecare respiraţie şi pe care am să-l iubesc întraga viaţă, diferit că până acum. Nu am să şterg nici o amintire cu el, nici măcar o fracţiune de secundă”, a mărturisit Sorana.
Fosta componentă a trupei Asia a povestit, ieri, la Kanal D, că, după cinci ani de mariaj, soţul a înşelat-o.
„M-a înşelat. Despărţirea a fost dureroasă şi nu a durat mult. Ne-am îmbrăţişat scurt când a plecat. Răsuflu uşurată că nu am avut un copil”, a mărturisit ea.
Sorana şi Paul s-au căsătorit în 2012, exact în ziua în care au împlinit trei ani de relaţie.
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul