Intraţi pe firul poveştii, agenţii de la Postul de Poliţie Cruşeţ au aflat de la vecina respectivă de existenţa unor oase folosite pentru blesteme şi farmece. Poliţiştii au ridicat fragmentele osoase în vederea efectuării unor analize de laborator, dar până să facă asta au avut parte de o experienţă pe care nu o vor uita prea curând.
Cei care au cumpărat imobilul în urmă cu nouă ani au spus că permit accesul agenţilor doar dacă ei oferă garanţii că nu vor avea parte de necazuri, având în vedere că în urmă cu cinci ani, când au descoperit oasele, a ars o parte din locuinţă în aceeaşi zi, existând credinţa că ele sunt blestemate.
„Mie îmi daţi scris, vreau proces-verbal că nu mi se mai întâmplă ceva, nu intraţi aşa. Ferească Dumnezeu să mă trezesc iarăşi într-o noapte cu casa în flăcări. Îmi poate face rău şi vreun vecin ca să mă convingă de lucruri rele.”, le-a spus bărbatul agenţilor, conform Mediafax. Înainte de a fi locuită de actualii proprietari, construcţia din care au fost ridicate fragmentele osoase a aparţinut unui fost medic din Bucureşti.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro