A fost, până nu de mult, o femeie de oţel. Şi dacă starea de sănătate i-ar permite, ar mai fi cu siguranţă şi acum. Însă, oricât am vrea, vârsta nu iartă pe nimeni. Se pare că şi cei 84 de ani, şi problemele de sănătate din ultima perioadă i-au cam dat bătăi de cap avocatei Paula Iacob.
După ce a trecut cu bine peste două intervenţii chirurgicale şi părea că se reface într-un mod miraculos într-un centru de recuperare de lux din apropierea Capitalei, avocata a ajuns din nou la spital.
Zvonurile de la vremea respectivă spuneau că starea de sănătate a Paulei Iacob este foarte gravă şi că doar o minune o mai ţine în viaţă. Toate aceste speculaţii au fost însă spulberate de fiica avocatei.
Ruxandra, medic de profesie, ne-a declarat că mama sa se simte bine, este conştientă, însă starea nu i s-a îmbunătăţit din ziua în care a fost internată.
“Starea mamei este staţionară, însă medicii spun că se aşteaptă la îmbunătăţiri”, ne-a declarat fiica avocatei.
Cabinetul de avocatură pe care Paula Iacob îl deţine şi unde abia aşteaptă să se întoarcă, după cum ne declara chiar ea în urmă cu aproximativ două luni, este pe mâini bune. Cei trei avocaţi pe care îi are aici şi în care îşi pune toată încrederea, menţin afacerea la acelaşi nivel.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro