Prin rezultatele foarte bune obţinute de Steaua în preliminariile Ligii Campionilor şi de Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu şi Pandurii Tg. Jiu în preliminariile Europa League, România a adunat 2.250 de puncte în clasamentul coeficienţilor pe stagiunea în curs, zestre care ne transformă în liderul provizoriu al ierarhiei.Suntem nr. 1 în Europa! Steaua, Petrolul, Astra şi Pandurii au transformat România în liderul clasamentului coeficienţilor UEFA pe sezonul 2013-2014
Ca să spunem adevărul până la capăt, suntem cei mai buni dintre cei slabi. De ce? Pentru că reprezentantele marilor forţe ale continentului n-au intrat încă în joc, noi depăşind doar naţiuni precum Islanda, Azerbaidjan sau Kazahstan.
Putem avea două echipe în Ligă
Acest detaliu nu diminuează însă contribuţia celor patru formaţii româneşti. Datorită lor, am urcat pe poziţia a 15-a în clasamentul coeficienţilor UEFA pe ultimele cinci sezoane, cel pe baza căruia se va stabili numărul de participante pe care fiecare ţară are dreptul să le înscrie în ediţia 2014-2015 a celor două întreceri continentale.
Iar locul ocupat în prezent este ultimul care permite înscrierea a două echipe, campioana şi vicecampioana, în turul III preliminar al Ligii Campionilor, şi a trei echipe în Europa League.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Știrileprotv.ro
Putin jubilează. Americanii au explicat de ce ezită să ofere Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
FANATIK.RO
Victor Ciutacu a dezvăluit de ce nu-l place pe David Popovici. Fapta care l-a înfuriat pe prezentatorul TV: ”M-a dezgustat”
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
FANATIK.RO
Singura țară din Europa unde e bine să te muți la pensie. Poți să trăiești fără griji aici și ai tot ce îți trebuie
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Observatornews.ro
Cât costă un litru de must din struguri româneşti. Fermierii au cules deja primele roade
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI