Într-o fabrică din Arad, meşteri români transformă sticla de Murano în adevărate opere de artă, după o muncă migăloasă şi istovitoare.
Materia primă ajunge la ei din Italia, sub formă de baghete din sticlă, iar podoabele care ies din mâinile lor ajung apoi în toată lumea, sub un brand foarte cunoscut.
Investiţia iniţială, 20.000 de dolari
Sticla de Murano este lucrată la foc, rezultând mărgele de diferite forme, mărimi şi culori, care sunt apoi ori vândute la vrac, ori montate în bijuterii, unele chiar unicate.
“E destul de migăloasă munca, dar important e să îţi placă ceea ce faci. Asamblăm modelele şi creăm bijuterii, în funcţie de cerinţe. Sunt forme din sticlă, iar între ele sunt puse tot felul de accesorii”, ne-a spus Maria Ungureanu, operator asamblare coliere. Într-o altă secţie, compania produce articole decorative prin fuzionarea sticlei de Murano.
Proiectul a început în anul 2000, cu o investiţie iniţială de doar 20.000 de dolari. După numai trei ani însă, afacerea a prosperat, iar compania s-a mutat în actuala fabrică din Arad. Acum, producţia a crescut, iar cifra de afaceri a ajuns la aproximativ 2,5 milioane de euro pe an.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Câte zile durează până când varza murată e gata și bună de mâncat. Timpul este mai mare decât pentru castraveții murați
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Poveste de viaţă, ca un scenariu de film. Inel de aur, pierdut în ocean în 1977, reoferit proprietarului său după 47 de ani
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare