Dintre cei 43% de români, trei sferturi au peste 55 de ani, se mai arată în studiul întocmit la cererea Tetra Pak. În plus, s-a observat că obiceiul de lua micul dejun în familie nu e influenţat de existenţa unui copil în familie, deci obişnuinţa de a „sări” peste cea mai importantă masă din zi se transmite în familie. „Există studii care ne arată că, în România, nu acordăm suficientă importanţă alimentaţiei echilibrate şi consumăm una dintre cele mai reduse cantităţi de lapte ambalat din UE- doar 32 de ml de lapte ambalat pe zi, de persoană, în condiţiile în care Societatea de Nutriţie din România recomandă două- trei porţii de lapte pe zi şi derivate pe zi”, declara recent Cristina Dumitru, reprezentant Tetra Pak în Europa de Sud- Est. Medicii spun că laptele este foarte indicat copiilor şi nu numai. „Copiilor preşcolari şi şcolari li se recomandă să consume două- trei porţii de lapte (o porţie însemnând o cană de lapte)şi produse lactate pe zi, pentru a le asigura necesarul zilnic de calciu, fosfor şi proteine. Fără a asigura necesarul zilnic de calciu, de 800 mg, există riscul de apariţie a rahitismului, respectiv a hipocalcemiilor”, spune prof. d. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Studiul a fost realizat la nivel naţional, pe un eşantion de 1.000 de persoane, bărbaţi şi femei, cu vârste între 18 şi 64 de ani.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
FANATIK.RO
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI