Conform unui raport de monitorizare, sudul are de partea lui chiriile mai mici, pe când nordul este considerat mult mai dezvoltat.
La nivelul întregului oraş, statisticile indică un nivel tot mai scăzut al chiriilor medii solicitate de proprietari. În luna iulie 2012, au fost atinse cele mai mici chirii înregistrate în această perioadă a anului din 2007 şi până în prezent, consemnându-se scăderi de peste 40% comparativ cu iulie 2007.
Zona de sud a Capitalei găzduiește trei dintre cartie-rele care au înregistrat de-a lungul timpului cele mai mici chirii comparativ cu media întregului oraș: Ferentari, Berceni și Giurgiului. Discrepanța este în-să și mai mare dacă ne raportăm la Băneasa, Herăs-trău sau Floreasca, amplasate în partea de nord.
Cea mai mare diferenţă între cele două regiuni se înregistrează pe segmentul apartamentelor de trei camere. Dacă în Berceni chiria medie ajunge la 332 euro/lună, în Floreasca, proprietarii solicită puțin peste 1.000 euro pentru același tip de imobil, diferenţa fiind de aproximativ 67%. Chiriașii aparta-mentelor cu două camere pot plăti la rândul lor cu până la 61% mai mult în nord decât în sud: 670 euro/ lună pentru un apartament în zona Herăstrău față de 258 euro în Berceni.
O diferenţă de 65% este atinsă și în cazul apartamentelor de patru camere: dacă în zona de sud a orașului proprietarii solicită o chirie medie de 383 euro, în Băneasa, chiria sare de 1.000 euro.
Cel mai scăzut ecart între cele două regiuni ale Ca-pitalei – de 39% – este înregistrat pe segmentul garso-nierelor. Unui chiriaş i se solicită, în medie, o chirie lunară de 196 euro pentru o garsonieră în cartierul Giurgiului, pe când în Băneasa, este nevoit să plă-tească aproximativ 320 euro.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!