Mandru nevoie mare de maretele realizari ale Cabinetului sau, Calin Popescu Tariceanu si-a declarat vineri dorinta de a obtine, dupa alegeri, inca un mandat de premier. Parca s-au inteles, in aceeasi zi, si Geoana a zis iarasi ca se vrea prim-ministru. Cea de-a treia formatiune care revendica postul, PD-L, isi va anunta oficial candidatul abia la 12 septembrie, dar Stolojan a si furat startul, pacalindu-si colegii si tasnind, ca Afrodita, din spuma marii. Poftele sunt clare, dar la fel de clar e ca nici unul din aceste partide nu va putea forma singur Guvernul si ca, pentru a-si atinge scopul, au nevoie de o coalitie postelectorala doi din trei. PD-L + PNL (sau PSD), PSD + PNL (sau PD-L), ori PNL + PSD (sau PD-L). Nici unul nu se poate hazarda doar la coalitii marunte, cu parteneri ca UDMR sau minoritatile.
Care sunt, deci, sansele? PD-L e izolat, iar trendul sau nu e ascendent. Ar trebui, si vrea, sa se ralieze cu PNL, dar acesta nu are nici o garantie ca Tariceanu va fi premier si ca PD-L, impunandu-si propriul prim-ministru, nu va expulza apoi PNL din Executiv, ramanand sa guverneze singur, minoritar, dupa reteta PNL din apriie 2007. Risc pe care-l intuieste si PNL-ul, partid, ca sa citam un clasic in viata, al mafiotilor, asa ca refacerea Aliantei D.A. e putin probabila. Ar fi o supa inacrita si reincalzita. Coalitie PD-L + PSD? Iarasi discutabil: nici PSD nu se vrea aruncat apoi peste bord. Concubinajul experimentat de trei ani, PSD + PNL, tot o supa reincalzita, pare totusi cel mai plauzibil si in continuare, PSD anuntand deja ca nu mai respinge cota unica de impozitare. Dar ramane de transat chestiunea premierului. La troc, poate interveni sustinerea ‘celuilalt’ la prezidentiale. Sunt, desigur, simple supozitii. Pentru ca doar nisipurile miscatoare sunt mai labile decat politicienii romani.